Început de an şcolar în municipiul Gherla

După o binemeritată vacanţă, elevii unităţilor de învăţământ din municipiul Gherla se reîntorc în bănci.

Zilele trecute, în cele cinci şcoli ale oraşului se făceau ultimele pregătiri în vederea începerii noului an de studiu. Peste tot, sălile de clasă au fost zugrăvite şi igienizate, la fel grupurile sociale şi anexele gospodăreşti. S-a stabilit şi ora de începere a festivităţilor prilejuite de începerea noului an şcolar. Aşa s-a planificat programul, încât unii părinţi să poată ajunge la timp în mai multe locaţii, pe cât posibil.  Astfel, la cele patru licee de pe raza municipiului – Liceul Teoretic „Petru Maior”, Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”, Liceul Tehnologic şi Liceul  Teoretic de Predare în Limba Maghiară „Kemény Zsigmond” festivităţile încep la ora 9:00, iar în cadrul Şcolii Gimnaziale Nr. 1, de pe strada Liviu Rebreanu, elevii, cadrele didactice şi părinţii copiilor se adună la ora 10:00. În fiecare unitate de învăţământ, la festivităţi participă și reprezentanţii Primăriei, Consiliului Local şi cultelor religioase. Astfel de festivităţi au loc luni dimineaţă şi în grădiniţele oraşului.

La Liceul Tehnologic (fosta Şcoală de Arte şi Meserii) din centrul oraşului, până la sfârşitul săptămânii s-au făcut înscrieri la cursurile seral, pentru elevii care şi-au întrerupt studiile. Un bun prilej pentru cei care încă nu şi-au finalizat studiile şcolare.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.