Preşedintele Academiei Române conferenţiază în Cetatea Vaticanului

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, conferenţiază, joi, la Colegiul Pontifical Teutonic din Cetatea Vaticanului, în cadrul întâlnirii „România – 100 de ani de la constituirea statului naţional unitar român. Raporturile cu Sfântul Scaun”. Preşedintele Academiei Române va susţine prelegerea cu tema „Cum s-a format România – reflecţii la un secol de la momentul 1918”, informează un comunicat al Biroului de presă al Academiei Române.

Manifestarea va fi deschisă de P. Bernard Ardura, preşedintele Comitetului Pontifical de Ştiinţe Istorice, urmat de ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Liviu-Petru Zăpîrţan, care va vorbi despre semnificaţia filosofică a ideii de unitate naţională.

Alături de preşedintele Academiei Române vor lua cuvântul prof. Matteo Luigi Napolitano, de la Universita degli Studi del Molise, care va susţine prelegerea „Relaţiile dintre Sfântul Scaun şi România. Diplomaţie, dialog, dezacord şi întâlnire”, şi prof. Marialuisa Sergio, din cadrul Universita degli Studi di Roma Tre, cu prelegerea „Între ideologie, religie şi politică. Sfântul Scaun şi România după Al Doilea Război Mondial”.

Evenimentul este organizat de Comitetul Pontifical de Ştiinţe Istorice – Sfântul Scaun, Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun şi Ordinul Suveran Militar de Malta şi de Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.