Filarmonica de Stat Transilvania

Seară cu gândul la sărbătorile sezonului cu Radu Paponiu şi Vlad Maistorovici

vineri 14 decembrie, 19. 00 * Colegiul Academic

După concertul-eveniment de vinerea trecută în care s-au cântat în premieră absolută patru lucrări enesciene, în această săptămână vă prupunem un concert simfonic sub bagheta lui Radu Paponiu, dirijor asistent al Filarmonicii din Naples şi director al Orchestrei de Tineret al Filarmonicii din Naples, Statele Unite. Ca solist, îl avem invitat pe Vlad Maistorovici, multiplu laureat al concursurilor internaționale.

Seara va debuta cu o lucrare scrisă pe când Felix Mendelssohn avea doar 13 ani, Concertul pentru vioară şi orchestră de coarde, în re minor, și care uimeşte prin virtuozitatea scriiturii instrumentale, ce dovedeşte că cei care-l considerau pe Mendelssohn un copil-minune, comparabil doar cu Mozart, aveau perfectă dreptate. Evident, se resimt aici influenţe ale compozitorilor-violonişti înaintaşi, ca Giovanni Battista Viotti, dar şi al compozitorilor lucrări simfonice pentru instrumente cu coarde.

Concert Transilvan de Vlad Maistorovici are ca premisă o serie de teme româneşti din secolul al XVII-lea, preluate de compozitor din codicele lui Ioan Căianu: „Cântecul Voievodesei Lupul”, „Dans valah”, „Dansul lui Mikes Kelemen”, „Dansul lui Lazăr Apor”, „Dans din Nireş” sunt doar câteva din sursele pe care Vlad Maistorovici le preia şi le supune unor prelucrări în spiritul unui concert baroc, inspirat de multiculturalismul Transilvaniei.

Simfonia nr. 1 în sol minor, Visuri de iarnă, de Piotr Ilici Ceaikovski poartă certe influenţe mendelssohniene, prin graţia şi luminozitatea care o domină. Concepţia lui Ceaikovski este însă îndatorată şi vieţii şi folclorului tipice Rusiei, făcând din Simfonie prima lucrare timpurie semnificativă din creaţia sa.

Dirijorul Radu Paponiu este în prezent dirijor asistent al Filarmonicii din Naples şi director al Orchestrei de Tineret al Filarmonicii din Naples, din Statele Unite, pe care le – a dirijat în zeci de concerte clasice şi educative diferite. A colaborat, de asemenea, cu Dallas Symphony, St. Louis Symphony şi Konzerthaus Orchester Berlin, North Carolina Symphony, New World Symphony unde a fost asistentul unor dirijori ca Iván Fischer, Andrei Boreiko, Cristian Măcelaru, Bernard Labadie, Michael Tilson Thomas. De asemenea, a dirijat Orchestra Festivalului din Colorado şi National Repertory Orchestra.

Ca solist concertist, interpretările lui Vlad Maistorovici se bazează pe „siguranță tehnică, dublată de disponibilitatea artistică de a împinge barierele până ce ies scântei” (Musicweb International despre debutul său la Wigmore Hall Londra). A concertat pe mari scene ale lumii cum sunt fi Wigmore Hall Londra, Purcell Room, Queen Elisabeth Hall, Cadogan Hall, The Sage Gateshead, Salle Flagey Bruxelles, Kulturhaus Helferei Zürich, Sala Mare a Conservatorului din Sankt-Petersburg, Merkin Hall New York, Ateneul Român,…

Geanina Simion/Oana Andreica

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.