Banca a 4-a de la geam

Să-mi fie cu iertare, dacă vă readuc în memoria efectivă, dar și afectivă, învățământul, școala de pe timpul nostru, mă refer la ce știa, înainte de Bacalaureat, un elev din clasa terminală, acum 50, 40 de ani.

Matematica, algebra, geometria, chimia, fizica, au fost și au rămas aceleași și sub comuniști, și sub noii comuniști, aici nimic nou sub soare, 2+2=4. S-ar putea, însă, ca să se dea o OUG și rezultatul să fie altul, ca la alegeri. Lovituri grave sub centură, cu efecte clare și distructive, au primit limba și literatura română, istoria, puncte sensibile și fundamentale pentru devenirea oricărui tânăr.

Bacalaureatul era o probă de foc a adolescenței, riguros și fără nicio posibilitate de a fenta, de a fi trecut cumva, cu bacul pe malul celălalt. Din păcate, după ‘89, obținerea unei diplome de bacalaureat, în foarte multe cazuri, a devenit o formalitate, mai ales pentru niște putori trecute binișor de vârsta majoratului, care aveau nevoie de un asemnea înscris pentru a putea accede mai departe și la nivel universitar, și de ce nu să se lipească de un doctorat?

Departe de mine nostalgia, dar școala de azi este cu mult sub ceea ce am învățat noi, cu ce rămâneam atunci. Desigur, științele tehnice au explodat, IT-ul este suveran, avem și acum olimpici la multe discipline, la nivel internațional, dar aceștia reprezintă un procent infim, și să o spunem pe a dreaptă, majoritatea dintre tinerii instruiți aici, la nivel superior, elita carevasăzică, o ia din loc, lăsând un gol extrem de periculos din punct de vedere economic, social, dar și în perspectiva unui viitor național coerent.

Copiii noștri sunt căzuți pân‘ la brâu, pân‘ la țâțișoare, pân‘ la buzișoare, în telefonul performant, în tabletă, în calculator. Informația, fie ea și culturală, se obține ușor de pe google și se poate trăi cu ea. Ce ne facem, însă, cu acei tineri care nu au acces material la tehnica socială de vârf?

Cârciuma, drogurile, violența, exodul disperat în speranța unui trai îmbelșugat, îi transformă într-o masă de manevră, capabilă de fapte antisociale.

Cumplit este faptul că prăpastia dintre copiii aceleași generații se adâncește treptat. Sunt câteva cifre ce explică, în parte, catastrofa din învățământul românesc, la ora actuală păstorit de o doamnă sponsorizată moral de Dumnezeu. Jiji Becali poate fi invidios pe dumneaei, pentru că Cel de Sus, în cazul lui, intervine doar până la nivel de cupe europene, fără posesie.

În 28 de ani învățământul românesc a fost condus de 24 de miniștri, și au avut loc 60 de schimbări la Legea educației. Putem vorbi de stabilitate educațională, de adaptare la cerințele actuale, de instruire corectă și utilă a acestor copii. Atâta timp cât în locul oamenilor de specialitate și la acest Minister sunt numiți politruci, sau oameni slab pregătiți nu putem să vorbim despre continuitate, eficiență, pe piața substanței cenușii.

În paralel sporește numărul absolvenților de universități particulare binevoitoare, pe locul I afându-se juriști cu învățământul la distanță, o găselniță toxică producătoare de oameni mediocru profesional.

Tocmai aceștia vin să rescrie legi, să impună modificări, ca niște specialiști ce se află. În România de azi, 75% din populație nu citește o carte pe an! Procentul are atingere și asupra locuitorilor din orașe, din mediul urban, din rândul politicienilor decizionali rămași la stadiul insuficienței culturale. Să nu ne mirăm atunci, că aceștia devin subiecte de anecdote, amendați de percepția populară, de socialul necruțător, inteligent reactiv.

Cornel UDREA

P.S.: „… școala are ca scop de a forma buni părinți de familie și buni cetățeni și instrucția care se dă copiilor este, nu un scop, ci unul din mijloacele de a ajunge acolo”.(Spiru Haret, 1864).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.