Subvenţii pentru angajatorii care încadrează șomeri

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, acordă, prin intermediul agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, subvenții angajatorilor care încadrează persoane aparţinând unor categorii dezavantajate sau cu acces mai dificil pe piaţa muncii.

Persoanele juridice primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, o subvenție în cuantum de 2.250 lei, dacă încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată persoane din următoarele categorii: * şomeri peste 45 ani sau părinți unici susţinători ai familiilor monoparentale * şomeri de lungă durată sau tineri NEETs, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni. Tânărul NEET este definit ca fiind acel tânăr cu vârsta între 16 şi 25 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională şi este înregistrat în evidenţele agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă.

De aceeași subvenție beneficiază și angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială. Subvenția se acordă lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare.

De aceste facilităţi (subvenția în cuantum de 2.250 lei) beneficiază şi angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

În situația încadrării în muncă pe durată nedeterminată a absolvenților, ANOFM acordă angajatorilor subvenții în cuantum de 2.250 de lei/lună pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent angajat. În cazul în care sunt încadrați absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap sumele se acordă pe o perioadă de 18 luni.

Subvențiile se acordă la solicitarea persoanelor juridice care angajează persoane din categoriile menţionate, înregistrate în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.