Fotbal / Criză la CFR Cluj?

  • CFR Cluj a bifat a noua remiză a sezonului, respectiv a șaptea pe teren propriu. Feroviarii mai au de jucat cu CSMS Poli Iași și Sepsi Sf. Gheorghe în sezonul regulat.

 

Întrebarea din titlu este firească ținând cont de ultimele trei rezultate ale campioanei României, care a obținut două puncte din nouă posibile. Dacă FCSB se impune, luni, pe sinteticul de la Chiajna, CFR mai păstrează un singur punct avans cu două etape rămase de disputat din sezonul regulat. Avantaj care dispare după înjumătățirea punctelor. De ce? Fiindcă în cazul „roș-albaștrilor” înjumătățirea se face în sus. Prin urmare, sunt șanse ca CFR și FCSB să abordeze plat-off-ul de pe picior de egalitate. Ar fi frustrant pentru clujeni, care au avut la un moment dat și opt puncte avans. Daniel Stanciu, directorul sportiv al feroviarilor, a ținut să demonteze știrile potrivit cărora campioana se confruntă cu probleme financiare și a dat asigurări că echipa se află în grafic cu salariile. Faptul că jucătorii n-au intrat în cantonament cu o zi înaintea meciul cu Astra Giurgiu a alimentat zvonurile legate de o eventuală criză, pe care ulterior atât cei din conducerea administrativă, cât și cei din staff-ul tehnic au negat-o. „Când eram în Israel, ne vedeam direct la stadion” a fost răspunsul oferit de același Daniel Stanciu, care a explicat de ce jucătorii au intrat în cantonament doar în dimineața meciului de sâmbătă. Cert este că Mario Camora și compania au evoluat fără prea mare tragere de inimă în prima repriză, în care giurgiuvenii au fost „primiți” de amfitrioni cu pâine și sare. Văzând neputința clujenilor, centralul Bârsan le-a întins o mână de ajutor eliminându-l pe Bejan, în minutul 30, căruia i-a acordat direct cartonașul roșu pentru un fault asupra croatului Damjan Djokovic. Nu atât intrarea, cât mai ales prestația teatrală a lui Djokovic l-a înmuiat pe Bârsan. CFR a dat impresia că profită de superioritatea numerică și a înscris după pauză, în minutul 53, prin Mureșan, aflat la primul gol din octombrie 2018 încoace. Astra a restabilit egalitatea după 20 de minute, prin…argentinianul Juan Culio, care a „încurcat” porțile. CFR n-a mai pierdut în fața Astrei din 2016, însă acest egal nu îi ajută prea mult pe clujeni. Să mai scriem că pe banca CFR-ului a revenit Cristian Panin, după ce etapa trecută, lângă Toni Conceicao a stat Marius Bilașco. Vă reamintim că Panin a fost îndepărtat după o altă remiză, cea cu FC Hermannstadt, dar se pare că Nelu Varga a revenit asupra deciziei, iar cel poreclit „Pană” a fost reactivat.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.