Prima etapă de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2019-2020

Prima etapă din procesul de completare și depunere a cererilor de înscriere a copiilor în învățământul primar începe luni, 4 martie, și se încheie în 22 martie.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale, în această etapă părinții/ tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali pot completa cererea-tip de înscriere online sau la secretariatul unității de învățământ în care se dorește înscrierea copilului. Validarea cererii-tip este obligatorie și se realizează în unitatea de învățământ în care se dorește înscrierea, în prezența părintelui și a unui membru al comisiei (cel puțin), zilnic, între orele 8:00 – 18:00 (luni-vineri).

În clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv. La solicitarea părinților, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, pot fi înscriși dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. Această evaluare se efectuează sub coordonarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE), în perioada 26 februarie – 20 martie.

Până în 9 martie, fiecare unitate de învățământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligația să instituie, cu caracter informativ, Ziua porților deschise. De asemeni, fiecare unitate de învățământ trebuie să afișeze numărul de clase pregătitoare care vor funcționa în anul școlar 2019-2020. Aceste informații, precum și circumscripțiile școlare, perioada de desfășurare a evaluării dezvoltării psihosomatice și adresele unităților/ instituțiilor în care se desfășoară evaluarea trebuie afișate și pe site-urile inspectoratelor școlare județene, respectiv pe site-urile unităților de învățământ.

„Fiecare locuință este arondată unei unități de învățământ din proximitate – școala de circumscripție. Inspectoratele școlare au responsabilitatea organizării sau, după caz, a reorganizării circumscripțiilor. Nu în ultimul rând, inspectoratele școlare vor soluționa orice situație legată de înscrierea în învățământul primar, în interesul educațional al elevului. Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ au și misiunea de a asigura permanent, corect și cât mai rapid, informarea și consilierea părinților pe tema prevederilor legale și a metodologiei de înscriere” – precizează MEN, într-un comunicat remis presei.

A doua etapă de completare/ depunere a cererilor-tip de înscriere este programată între 2 și 8 aprilie și se adresează copiilor care nu au fost înscriși sau nu au participat în prima etapă, cererile fiind completate din nou, în funcție de locurile disponibile.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.