Arestat pentru trafic și deținere de droguri

Un tânăr de 22 de ani a fost arestat preventiv pentru trafic și reținere de droguri.

Potrivit IPJ Cluj, la data de 22 februarie, polițiștii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor DIICOT-ST Cluj, au efectuat o percheziție domiciliară, în Cluj-Napoca, pentru documentarea activității infracționale a unui tânăr de 22 de ani, din județul Bistrița Năsăud.

În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate peste 4 kilograme de cannabis, comprimate MDMA, circa 10 grame de substanțe psihoactive, 4 cântare electronice de mare precizie, 2 cartușe, 857 de pliculețe autosigilante, destinate porționării drogurilor și instrumente de consum.

La data de 1 martie,  polițiștii au pus în executare mandatul de aducere emis pe numele tânărului, iar în urma probatoriului administrat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. La data de 2 martie persoana în cauză a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic și deținere de droguri de risc.

La activități au participat și specialiști criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.