Avalanşă de sancţiuni pentru comercianţii de fructe şi legume

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a controlat, de la începutul lunii aprilie, 678 de operatori economici care comercializează legume şi fructe proaspete în lanţuri de magazine de tip hipermarket şi supermarket, depozite şi pieţe en-gros, constatând abateri de la prevederile legale la 532 de firme (78% din total).

Conform unui comunicat al ANPC, a fost verificată o cantitate de 487 tone fructe şi legume proaspete, din care 60 tone (12%) nu se încadrau în prevederile legale. Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost dispuse o serie de măsuri, printre care oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 9,5 tone de fructe şi legume, în valoare de 60.479 lei, precum şi oprirea temporară de la comercializare a circa 135 tone fructe şi legume, în valoare de 204.852 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate.
De asemenea, au fost aplicate 608 sancţiuni contravenţionale, dintre care 260 avertismente şi 348 amenzi contravenţionale, în valoare de peste 1,723 milioane lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.
În cursul controlului au fost găsite fructe şi legume lovite, deshidratate, cu pete, pulpă moale, cu urme de boli de depozit, atacate de mucegai, depreciate calitativ sau nesortate – calitatea acestora nefiind conformă cu cea afişată. De asemenea au fost descoperite legume şi fructe, fără etichete cu elementele de identificare sau care proveneau din afara României şi nu aveau informaţii în limba română privind denumirea produsului, specia, soiul şi ţara de origine. Totodată au fost sesizate abateri legate de neafişarea preţurilor de vânzare, neconcordanţe între preţul afişat la raft şi cel marcat pe bonul de casă sau nerespectarea cantităţii la legumele şi fructele preambalate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.