Punți culturale între Banat și Transilvania

O delegație a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj va fi primită miercuri, 24 iulie, la Consulatul General al României la Vârșeț (Serbia), unde se va întâlni cu consulul general, Gheorghe Dinu. Întâlnirea este organizată de profesoara Mărioara Sfera și fiica dânsei, Ionela Sfera, în cadrul proiectului internațional „Punți culturale între Banat și Transilvania”, derulat de CJCPCT Cluj, în parteneriat cu Primăria orașului Vârșeț și cu reprezentanții unor localități și asociații din Banatul Istoric.

În aceeași zi, în foaierul Teatrului „Sterija” din Vârșeț va avea loc vernisajul unei expoziții care cuprinde 30 de fotografii cu tematică tradițională, premiate în cadrul concursului „Fotografia-document etnografic” derulat de 15 ani de CJCPCT Cluj. Fotografiile, realizate de fotografi din țară și din străinătate, ilustrează momente importante și detalii din viața comunităților sătești din țara noastră. Expoziția va fi prezentată de consultanții artistici ai instituției, împreună cu albumele cu muzică tradițională și publicațiile editurii „Tradiții Clujene”.

În continuare, pe scena Teatrului „Sterija” din Vârșeț va avea loc un dialog muzical, în cadrul unui spectacol folcloric susținut de bănățeni și transilvăneni. Vor evolua formațiile artistice ale Casei de Cultură din Coștei, Serbia, patronate de Societatea cultural-artistică „Mihai Eminescu”, în cadrul unui program intitulat „Tradițiile bănățenilor”. Va urma un spectacol de muzică și jocuri populare din repertoriul tradițional și aranjamente folclorice vocal-instrumentale, „De la tradiție la modernism”, susținut de Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj (dirijor: profesor Ovidiu Barteș), împreună cu rapsodul popular Vasile Soporan, declarat „Tezaur Uman Viu” (o inițiativă UNESCO), ceterașul Vasile Rizea-Șandorică din Valea Largă, jucăuși din comuna Frata și interpreții vocali Denisa Perde, Marinela Zegrean Istici, Lavinia Bocu și Cătălin Nistor. În cadrul spectacolului vor fi prezente și membrele Asociației femeilor „La gură de ogășel”, de la Mesici, care vor prezenta chilimuri și port tradițional din Mesici, cu o vechime de peste 150 de ani. Întregul spectacol va fi prezentat, în limbile română și sârbă, de Grigore Sâmboan și Ionela Sfera.

Proiectul cultural care urmărește să apropie zona orașului Vârșet cu județul Cluj și cu Transilvania va continua joi, 25 iulie, în satul Coștei. „Această localitate, care aparține administrativ de orașul Vârșeț, are peste 800 de locuitori și este pur românească. Majoritatea activează în cadrul Societății culturale «Mihai Eminescu», unde participă la redactarea unei reviste în limba română, dar și la cor, teatru, fanfară și activități folclorice. Comunitățile de români din Banatul Istoric sunt foarte active în păstrarea identității lor culturale. Se adună în societăți culturale și «luptă» pentru dreptul de a putea învăța în limba maternă, așa cum s-a întâmplat, de curând, în Coștei, unde două asociații au reușit să obțină păstrarea școlii românești din localitate. La începutul lunii august, Societatea culturală «Mihai Eminescu» aniversează 150 de ani de la înființarea corului din Coștei. Cu aceasta ocazie, pentru a-i sprijini pe tinerii dornici de lectură și de cunoașterea culturii tradiționale, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj va dona acestei societăți culturale zeci de volume în limba română, în vederea alcătuirii unei biblioteci românești. O parte provin din fondul de carte al CJCPCT, dar au fost colectate și de la persoane private și edituri clujene, precum Editura «Renașterea» a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Aici va fi vernisată și o expoziție permanentă de fotografie etnografică, ce surprinde oameni, locuri, costume tradiționale și obiceiuri din județul Cluj” – precizează organizatorii evenimentului.

Potrivit acestora, proiectul „Punți culturale între Banat și Transilvania” sintetizează „ce este mai valoros în activitățile Centrului Județean pentru Conservare și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, până la acest moment, într-o formă adecvată de prezentare, pentru comunitățile românești, și nu numai, din diaspora”. De asemeni, se încadrează în obiectivele stabilite de Strategia Națională pentru Românii de Pretutindeni pentru perioada 2017 – 2020, de promovare a patrimoniului cultural național în rândul diasporei istorice.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.