Ordonanţa 114 a scumpit gazele

OUG 114/2018, care a plafonat preţurile pe piaţa gazelor şi a energiei electrice pentru consumatorii casnici, a dus la scumpirea masivă a gazelor pe piaţa angro, iar abrogarea acestor prevederi şi revenirea la situaţia dinainte va fi extrem de grea.

„Ordonanţa 114 a iscat valuri atât de puternice în piaţă, încât orice alte influenţe aproape că au fost doar parazite faţă de aceste mişcări tectonice profunde. Drept care primul efect a fost reducerea dramatică, drastică, a volumului tranzacţionat, ca urmare a expectativei în care au intrat operatorii economici, în principal producătorii, precum şi a restricţiilor privind tranzacţionarea liberă”, a afirmat Septimiu Stoica, preşedintele Bursei Române de Mărfuri (BRM).
Un alt efect a fost o creştere masivă a preţurilor pe piaţa internă, care au ajuns mai mari decât cele de pe pieţele externe şi decât preţurile de import, deşi situaţia era inversă până acum. „Prin OUG 114, producătorii au fost obligaţi să vândă aproape jumătate din producţie la preţuri reglementate mult mai mici decât preţul pieţei, astfel că, pentru a avea un echilibru economic, aceştia au fost obligaţi să crească preţul pe piaţa angro”, a explicat Stoica.
El şi-a exprimat speranţa ca în perioada următoare să se revină la situaţia dinainte, după votul de marţi din Comisia de industrii din Camera Deputaţilor, care a abrogat unele articole din OUG 114. „Numai că, în economie, dacă faci ceva cu impact masiv, nu e simplu să revii. Se întâmplă ceea ce în fizică se numeşte histeresis: drumurile de întoarcere sunt întotdeauna mai grele. Vestea bună e că se doreşte revenirea la preţurile libere, însă vestea proastă este că toate acestea au creat deja costuri suplimentare în sector”, a precizat şeful bursei de mărfuri.
Întrebat cine a avut de câştigat în urma OUG 114, el a răspuns: „Aş vrea şi eu să ştiu. Nu ştiu. Poate că importatorii, implicit. Însă din punctul de vedere al agenţilor economici români sau al statului român, mă îndoiesc că au fost câştigători”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.