D’ alde carnavalului

Nici n-a început bine campania prezidențială, că posibilii probabil cantidați trag unul într-altul, cu ce armament au în dotare, cu ce muniție le-a pus partidul la dispoziție, pentru a fi acolo, în față.
Cea mai bună armă rămâne baioneta, înfiptă în țeava argumentelor, și cu care se face prăpăd în rândurile inamicilor.
Ne aflăm în prima fază a abjecției politice, la nivel de acuzații, deja clasicizate, deja cunoscute, altele mai noi, proaspăt scoase din lada cu gunoi a unor minți tulburate de posibilitatea nelimitată de a terfeli democrația, și așa destul de mult ținută să muncească, la negru, pe centura moralei.
A început și a doua fază a golănelii politice, de pildă cea folosită de marinarul lovit în cap de-o bucată de iceberg, care spunea despre actorul Mircea Diaconu că seamănă cu un aurolac care stă în fața Ateneului.
Acestui matroz care a șmecherit de două ori o țară întreagă, colecționar de ginși și de etichete de whiskey, își permite, fiindcă i se permite. De acolo, din subterana adevăratei puteri coodonatoare, nimeni nu vrea să îl ia la întrebări pentru multe lucruri, pentru care într-o țară normală, te priponește pentru foarte mulți ani.

Nu este singurul responsabil în fond, acum nu este timp să fie scuturați de piepții cămășii autorii executivi și imorali ai loviturii de stat din decembrie 89 și când spun acesta mă gândesc la românul Iliescu care a dat ordin minerilor români să rupă șira spinării altor români.
Tot în această categorie de nepedepsiți se află și Liviu Dragnea, alături de Carmen Dan, femeia-comisar care a pus români să spargă capetele românilor, fiindcă așa este obiceiul la noi.
În această campanie electorală, aflată pe cu totul alt palier decât europenele, vom asista, ca de obicei cu o mânie revoluționară, sudați de fotoliu și vom țîțîi îngrijorați, atunci când vom privi, în reluare, reportajul acela în care un ziarist întreabă niște oameni contemporani cu noi câte luni are anul și aceștia nu știu să răspundă iar o femeie dă o replică năucitoare, pe care putem s-o trecem la capitolul lovit de boli venerice: „de unde să știu, eu am venit acilea, în vizită la cumnată!”
Acești oameni vor merge din nou la vot și poate, dacă vor fi bine aliniați și organizați în turmă, o să încline balanța procentuală spre nenorocirea unei țări care-și pierde identitatea și legăturile contractuale cu Europa și nu numai cu ea.
Ce vom mai avea de auzit și de văzut? Mizerie, mizerie, și niciun verb conjugat pentru binele acestui popor anesteziat de promisiuni și de programe de guvernare, pagini de antologie în SF.

Cornel UDREA