Instalațiile electrice improvizate – „loterie cu pierderi garantate”

În primele nouă luni ale anului, 19 persoane au decedat și 39 au fost rănite din cauza instalațiilor electrice defecte sau improvizate. De asemeni, 9 persoane și-au pierdut viața și alte 31 de persoane au avut de suferit ca urmare a unor incidente cauzate de aparate electrice lăsate sub tensiune – informează Delgaz Grid, care citează datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

„O priză cu urme de fum, un întrerupător care face arc electric, un cablu ce trece pe sub un covor, un prelungitor improvizat pe o pardoseală de lemn, cumulat cu siguranțe necalibrate, sunt doar câteva dintre situațiile ce pot declanșa în orice moment un incendiu violent într-o locuință. Suntem uneori martori la aceste tragedii, alteori aflăm despre ele din presă. Compătimim victimele pe moment, dar ar trebui să reflectăm și să ne întrebăm: «De ce s-a întâmplat?», «Sunt și eu în această situație?», «Ce pot să schimb la mine acasă pentru a nu ajunge într-o situație asemănătoare?». Și nu este suficient să ne punem întrebări, trebuie să și facem ceva, pentru a îmbunătăți situația în care, poate, ne aflăm și noi. Modul de acțiune «Dorel» îl blamăm ori de câte ori putem, dar îl aplicăm și noi destul de des, fără să conștientizăm consecințele care pot apărea în orice moment. Din dorința de a mai adăuga câteva grade la temperatura din locuințe apelăm la aparate de încălzit electrice, fără să avem în vedere riscurile atunci când:  alimentăm mai multe aparate electrice din aceeași priză, iar cablurile se încălzesc și iau foc; încercăm să «păcălim» o siguranță care «sare» (se deconectează) și îi punem o sârmă mai groasă sau blocăm declanșarea cu un băț; folosim un calorifer electric, dar avem nevoie de un prelungitor mai lung și îi adăugăm o bucată de cablu pe care o legăm cum ne pricepem, lăsând-o neizolată pe un covor sau o izolăm cu scotch. Exemplele pot continua, dar rezultatul duce inevitabil în aceeași direcție: un eveniment tragic” – atenționează reprezentanții companiei.

Pentru „a pune capăt acestei loterii cu pierderi garantate”, Delgaz Grid, în calitate de distribuitor de energie, atrage atenția consumatorilor să țină cont de câteva recomandări esențiale: „Nu sunt electrician autorizat, nu mă apuc să experimentez – pot declanșa un incendiu sau pot să fiu electrocutat ● Apelez la specialiști pentru înlocuirea echipamentelor electrice ce prezintă defecțiuni: tablouri electrice, doze, prize, întrerupătoare etc. ● Nu mai folosesc un aparat de încălzit electric dacă termostatul este defect sau sunt elemente de plastic topite ● Îndepărtez materialele combustibile (haine, documente etc.) din vecinătatea aparatelor de încălzit electrice ● Verific cu un electrician instalația, ori de câte ori se deconectează o siguranță sau ori de câte ori observ că ceva nu e în regulă ● Apelez la un electrician autorizat dacă vreau să utilizez consumatori mari de energie în locuință (radiatoare electrice, boilere, instanturi de apă caldă etc.) – este posibil să am nevoie de modificarea instalației pentru a fi în siguranță și implicit de avizul distribuitorului de energie”.

Delgaz Grid atenționează, totodată, că instalațiile interioare de energie electrică se află în proprietatea consumatorilor, fiind în responsabilitatea acestora să le utilizeze corect și să dispună măsurile de verificare și remediere a unor eventuale defecțiuni. De asemeni, compania atrage atenția că „orice intervenție asupra instalațiilor electrice trebuie realizată doar de către specialiști autorizați, care oferă garanția respectării normelor tehnice și de siguranță”. Solicitarea serviciilor unor „meșteri de ocazie”, chiar dacă aparent presupune costuri mai mici, „implică riscul executării unor lucrări defectuoase ce pot duce la incendii cu distrugeri de bunuri materiale, la rănirea sau decesul unor persoane”.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.