S-a deschis patinoarul artificial din Gherla

Faţă de anii anteriori, puţin mai târziu s-a deschis patinoarul artificial din incinta stadionului din parcul municipiului Gherla.

Prin grija Primăriei au fost amenajate toate spaţiile necesare bunei funcţionări a bazei sportive de iarnă din localitate. Preţurile  nu s-au schimbat faţă de anul trecut, iar până la 3 ianuarie 2020 intrarea a fost liberă, aşa au hotărât edilii oraşului. Ca şi în anii precedenţi, la faţa locului se pot închiria patine. Orarul de funcţionare este  zilnic, între orele 12:00-20:00.

În această iarnă, pe lacul de agrement din mijlocul parcului gherlean nu se poate patina din cauza unor lucrări de reamenajare. Până în luna februarie, însă, doritorii pot exploata gheaţa artificială aflată la doar doi paşi, la intrarea pe stadion. Să nu uităm, în anii  ´50-´60, pe lacul îngheţat din parc aveau loc meciuri de hochei, gherlenii având ocazia să vadă  şi evoluţiile unor echipe puternice din ţară, cum au fost Agronomia Cluj sau Târnava Odorhei.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.