De dragoste și de dor

A izbucnit un scandal monstru, evident regizat, referitor la spectacolul lui Tudor Gheorghe transmis de TVR și nu de cântăreț, la cererea sa, în 26 ianuarie, spectacolul „Degeaba”, care a fost deja prezentat în țară, și lucru de mirare, dar explicabil, nu a stârnit reacții iacobine, politice, și de aspră condamnare.

Atacul cel mai murdar cu putință, într-un limbaj de bufet nevizitat de sanepid, vine din partea unei triste amintiri politice, numită Daniel Funeriu.

Acestuia i s-au alăturat nefericitul Andrei Caramitru, dintr-o depărtare, convenabilă ca de obicei, pașnicul elitist Vladimir Tismăneanu, iar acest cor violent și virulent a comentat spectacolul, extrăgând pasajele de suport pentru demonstrația stropșită.

M-a fugărit cu tramvaiul, prin tot orașul, un intelectual subțire – dacă are 50 de kilo, cu cărțile lui cu tot – făcând bulbuci comisurali, dorindu-mi, tot ceea ce este delicatesă în Iad, dumnealui, un pic plin de zelea, ca haiducii în codreanu, nițeluș extremist declarat, pentru că m-am îndoit de faptul că ieșirea, absolut disproporționată, a lui Funeriu, este o manoperă plătită.

Catastrofa aia de ministru, care transpira la fiecare frază reușită,vorbind cu reverberația neștiinței și a puținătății de carte, cu „ăăăăa- uri” deci, nu avea de ce, de acolo unde s-a întors, după ce și-a căutat zadarnic diploma de bacalaureat, să înfiereze patetic-umed și proletcultist, un Artist care, la urma urmei n-a fost membru al partidului comunist și nici nu putea să fie  cu un tată deținut politic. Că s-a  cântat și pe strune și în strună, a fost o realitate pe care nu o ignoră nimeni.

Câți cântăreți, bou înstruțat care ești, au cântat la mesele ceaușescului, l-au însoțit în vizite, și nimeni nu a sărit să le spargă capul cu piatra?

Cei care au vrut scandal, rupere de ață, au reușit. Îi amintesc acestei mofete de om, caricatură de ministru, că, până una-alta omul acesta a dat folclorului o nouă substanță, i-a dat oxigen. Ce spui, gâlmă, de colinda „Lerui-ler”, cu vreo 4 milioane de oameni care o apreciază și se cântă peste tot? Versurile mint cumva?

În altă ordine de idei și te las în strasburgii cui te-a elaborat pe Terra, câți filosofi, adânci gânditori nu au pupat, chiar și după ’89, poala popii?

Avem, și mândresc cu ea, o tehnică laborioasă, de a ne urî, de a ne da la cap, în văzul lumii, români românilor, rar întâlnită la alții. Astea sunt roadele fanarului, devenit delicatesă istorică.

Din ce i s-a iscat funeriului, din casa spânzuratului, să ne arate cât a crescut Gavroche? Curios, spectacolul acesta, în parte, a făcut înconjurul Țării și nimeni n-a sărit să aprindă rugul…cum naiba, să nu fie făcătură?

Că repede și-au cuplat o sumedenie de sulfuriști vagoanele la granitura indignării, nu mai miră pe nimeni. Oportunism cu gleznă groasă, scrâșnet de măsele politice și o halenă, a mediocrului cu măciucă. Da, pentru unii, acești 30 de ani au fost benedicție, acumulare materială nemaiîntâlnită, sinecuri și o durere în spate: față de săraci.

Cine a umblat pe la porți străine și a vândut lemnul, pământul, subsolul, s-a împrumutat să aibă ei, nu Țara? Tudor Gheorghe?

Noapte bună, minte de pe urmă…

Cornel UDREA