Depunerea cererilor pentru motorina agricolă

Cererile de plată pentru acordarea ajutorului pentru motorina utilizată în agricultură în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2017 se pot depune până la 31 ianuarie 2018, inclusiv, la Centrele Judeţene APIA (APIA Cluj – Cluj-Napoca, b-dul Muncii, nr. 18, Pavilion Administrativ, etaj 1, tel.: 0264-456.454 / 0264-456.455, e-mail: apia.cluj@apia.org.ro), de administratorul / reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de administratorul / reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite. Ajutorul se acordă prin rambursarea diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21 de euro/1.000 litri) pentru motorina utilizată la lucrările în agricultură, a cărei valoare este de 1,7385 lei/litru. Cererile trebuie însoţite de documentele prezentate pe pagina de internet a APIA (www.apia.org.ro). Documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de solicitantul sprijinului, însuşite prin semnătură, şi vor purta sintagma “Conform cu originalul”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.