Loțiunea de cenzură și social-demodații

Cineva spunea că orice distanțare, cu atât mai mult dacă este și impusă, reflectă în adâncurile sale teama omului de singurătate. Sintagma „distanțare socială” este adesea folosită defectuos în politica românească. Or chiar nimic nu pare a ne mai surprinde, obișnuiți fiind să îngurgităm pantagruelic aceleași metehne sau beteșuguri ale clasei politice. Refuz să cred ori îmi este frică să accept că preungirea stării de alertă ascunde mult mai mult decât motivul celor peste 1000 de cazuri zilnice cu noul coronavirus. Cu bricheta în mână și cu fitilul în cealaltă avortez pseudoconvingerea că în spatele prelungirii stării de alertă stă teama liberalilor de moțiunea de cenzură anunțată de Marcel Ciolacu, pe care social-demodații (nu este o greșeală de redactare) au înregistrat-o oficial la începutul acestei săptămâni. Moțiunea nu doar ridică multe și grele semne de întrebare, dar creează și o tonă de confuzie în spațiul public și așa ultraconfuz.
Constatăm că partidul, în acest caz PSD, dar poate fi oricare altul care domină Parlamentul, jonglează ca la circ, precum saltimbancii, dar în limitele amatorismului, cu moțiunile de cenzură, întrucât măria sa Constituția nu limitează din acest punct de vedere.
continuare în pagina a 12-a
Loțiunea de cenzură
și social-demodații
urmare din pagina 1
Liberalii revoltați reclamă faptul că nu e ok să te speli pe cap cu o loțiune de cenzură în plină vacanță parlamentară. USR pune la rându-i tunurile pe social-democrați și vede în gestul acestora un act iresponsabil, o mutare imprudentă, generatoare de criză politică. Lingăii de clanțe aprobă timid strategia social-democraților, că doar-doar se vor lipi ca timbrul de plic de o funcție călduță, cu secretară personală și mașină la scară, cu rezervorul plin. Este imaginea fidelă a politrucului parvenit propulsat de la statutul de anonim, ce dă târcoale la borcanul cu miere.
Este pentru prima dată când o moțiune de cenzură este depusă în timpul vacanței parlamentare, dar inițiatorii își motivează graba, invocând schimbarea urgentă a Guvernului, care în accepțiunea lor a gestionat defectuos pandemia de coronavirus și a pus pe butuci economia, determinând creșterea ratei șomajului. Social-democrații vor un guvern de uniune națională în funcțiune până la alegerile parlamentare. Moțiunea de cenzură are șanse mari să fie adoptată în Parlament, în condițiile în care social-democrații au 214 senatori și deputați. Iar dacă obține sprijinul celor de la Pro România, care au 23 de parlamentari, vor avea în total 237 de voturi – față de 233 minimul necesar pentru adoptarea moțiunii. Social-democrații au croșetat la foc de tabără și componența viitorului guvern, al cărui lider ar urma să fie un technocrat, un fost membru PSD, care nu e nici blond, nici brunet, nici înalt, nici scund, nici slab și nici gras. Deci nu e Dâncu, nici Grindeanu și nici George Maior. Nu-mi dau seama prin ce deducție logică am „rezolvat” misterul. Glumesc, deși n-am glume în program. Social-democrații vor decide astăzi, în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv Național, calendarul moțiunii de cenzură. Pe principiul orice zi în plus cu Orban e o zi pierdută, PSD își dorește să voteze cât mai repede moțiunea împotriva actualului Guvern. Acum, văzând travaliul depus de social-democrați în tentativa de a naște un nou guvern, mă gâdilă următoarea întrebare și numai un răspuns cel puțin satisfăcător ar putea să-mi potolească mâncărimea. Care este adevărata miză din spatele moțiunii de cenzură inițiată de cel care nu apare în nici un caz ca cel mai fotogenic președinte din istoria partidului și nici cel mai deștept? Partid comparat cu o epavă, zăcând ca Titanicul pe fundul lipsei de încredere. Ceea ce părea indestructibil a fost scufundat de ”aisbergurile” care astăzi au devenit istorie, ieșind de pe scena politică pe ușa din dos, măturate pe fărașul rușinii. Împărtășesc gândul sau concluzia unui coleg de breaslă, că politicienii autiști, ancorați în lumea lor, nu se întrec numai în bâlbâieli, dar fac dintr-o boală mijloc de propagandă, neavând argumente ideologice, ci numai păreri atrofiate. Sincer, nu văd nici un motiv să deplângem soarta alegătorilor de vreme ce aleșii sunt de plâns sau de râsul curcilor.

Cristian FOCȘANU