Proiect dedicat câinilor fără stăpân

Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda va organiza marți, 13 mai 2025, ora 8:00, împreună cu Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu” Turda o campanie dedicată elevilor din clasele doamnelor învățătoare Maria Drăgan, Felicia Oaidă și Lăcrămioara Pop, pe tema responsabilizării celor mai tineri membri ai comunităţii faţă de animale şi mai ales faţă de câinii comunitari. Noul proiect educaţional ”Prietenii lui Azorică” reprezintă o formă atractivă pentru copii care să sprijine educaţia copiilor şi tinerilor în sensul protejării animalelor fără stăpân, anunță directoarea bibliotecii turdene, Daniela Deac.

Proiectul cuprinde o serie de prezentări din partea doctorului veterinar Flavio Cărpineanu și a bibliotecarelor turdene, despre modalităţile de adopţie şi îngrijire a câinilor comunitari, despre campaniile de sterilizare sau cabinetele pentru operaţii și susținerea, prin organizarea unei tombole caritabile, a câinilor fără adăpost din zona Turzii. În cadrul proiectului copiii vor putea participa la discuţii cu medicul veterinar care se ocupă de tratarea şi îngrijirea câinilor.

„Fiecare asociație de protecție a câinilor poate cumpăra ceea ce are nevoie cel mai urgent dacă primește bani. Așadar, donațiile în bani sunt întotdeauna de mare ajutor. Chiar și sumele mici, dar regulate, pot face o mare diferență. De aceea, bibliotecarele turdene împreună cu elevii școlii vor organiza o tombolă caritabilă prin care elevii vor putea face o donație pentru Asociația Amicii Dog Rescue Turda care se ocupă de câinii fără adăpost din zona Turzii. Elevii vor putea dona ce sumă doresc. Fiecare elev donator va primi un talon cu un număr, iar la finalul activității se va organiza o tombolă prin tragerea la sorți a numerelor, elevii putând câștiga jucării- câini. Rolul activității este este acela de a crește gradul de informare și responsabilizare a copiilor privind bunăstarea și respectul față de animale și mediul înconjurător, prin educație timpurie.”, transmite directoarea Daniela Deac.

T.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.