RotaRun for Charity. Clujenii au alergat pentru condiții mai bune în spital ale copiilor bolnavi de cancer

Secția de Oncopediatrie a Institutului Oncologic „Prof.Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) se va înnoi cu un număr de 24 de paturi și va beneficia de o serie de lucrări de modernizare, în urma donațiilor făcute în cadrul evenimentul caritabil „RotaRun for Charity”, desfășurat sâmbătă, 26 aprilie 2025, pe malul Someșului. Este vorba de un eveniment de alergare organizat de către de Rotary Club Cluj-Napoca la care au participat învingători ai bolilor oncologice și clujeni de toate vârstele care au dorit să se alăture inițiativei.

Manifestarea reprezintă faza a doua a proiectului,  de reabilitare a secției de Oncopediatrie a IOCN ”Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, derulat de Rotary Club. Proiectul  de susținere a dezvoltării Secției de Oncopediatrie a fost demarat în anul 2023.

În anul 2023, s-a reușit înnoirea secției cu peste 40 de paturi. „Proiectul din 2023 a constat în dotarea cu mobilier specific a spațiului utilizat pentru pregătirea și administrarea tratamentului oncologic în oncopediatrie (sala de tratament și compartimentul de terapie intensivă) și reabilitatea Secției cu paturi pentru 41 de pacienți și de asemenea lucrări ample de refacere a Secției cu instalații, zugrăveli, pardoseală etc., la standardele cerute pentru spații cu destinație de spital. Suma cheltuită pentru etapa Oncopediatrie 1 = 348.626 lei total.”, anunță organizatorii proiectului caritabil.

Totodată, după cum au transmis organizatorii, prin donațiile făcute prin intermediului recentului eveniment secția se va dota cu alte 24 de paturi, 33 de noptiere și va beneficia de ample lucrări de modernizare (instalații, zugrăveli, pardoseli, etc.,) efectuate la standardele cerute pentru spații cu destinație de spital. Proiectul RotaRun for Charity va acoperi și etapele următoare dedicate altor necesități și dotări ale IOCN ”Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, potrivit acelorași organizatori. La eveniment, ca alergător, într-o formă bună a evoluat și primarul municipiului Cluj-Napooca, Emil Boc, la categoria Start Cros 3 k.

 

sursă foto: RotaRun for Charity

Tia SÎRCA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.