Kyros Vassaras, președintele CCA: ”Penalty-urile pentru U Cluj, corecte. CFR Cluj trebuia să primească 11 metri!”

Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) le-a dat dreptate celor doi arbitri din meciul U Cluj – Gloria Buzău, după acordarea celor două lovituri de la 11 metri, președintele Kyros Vassaras arătând cî acestea au fost justificat acordate. În schimb, în ce privește penalty-ul neprimit reclamat de CFR Cluj în partida cu FC Botoșani, șeful CCA a concluzionat că neacordarea loviturii de la 11 metri pentru feroviari a fost o mare greșeală de arbitraj.

La meciul Universității, Kyros Vassaras a ajuns la o concluzie clară: ambele penalty-uri au fost corect acordate.

La primul, Cestor își lovește adversarul cu gheata în zona feței, iar la cel de-al doilea, Ișfan lovește un jucător al Universității peste față, iar șeful CCA a motivat susținând că lovirea e intenționată.

Kovacs a fost felicitat pentru că a intervenit, iar centralul, deși i s-a reproșat că n-a văzut în teren incorectitudinile, a fost și el apreciat pentru că a întors deciziile după vizionarea fazelor pe monitor.

În schimb, Vassaras nu le-a dat credit celor care au oficiat la FC Botoșani – CFR, încheiat nedecis, 1-1. Mai precis, la faza din minutul 71, la scorul de 1-0 pentru echipa din Gruia, în care clujenii au solicitat un penalty pentru un henț în careu, șeful arbitrilor români a ajuns la concluzia că centralul Ionuț Coza, dar mai ales cel din cabina VAR, Marian Barbu, au greșit fiindcă n-au penalizat intervenția fundașului. ”Acesta blochează mingea cu mâna și chiar dacă înainte îi atinsese și piciorul, conform noilor reglementări, fiind șut spre poartă, trebuia acordată lovitură de pedeapsă”, a spus Vassaras.

Ionuț Coza și Marian Barbu vor fi opriți de la delegări și nu vor oficia în următoarea etapă din SuperLigă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.