Raed Arafat: Avem în vedere crearea mai multor centre de pregătire în domenii specifice pompierilor

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat, a declarat vineri, la Tîrgu Mureş, că MAI are în vedere crearea mai multor centre de pregătire nu doar în domeniul asistenţei medicale de urgenţă, ci şi în alte domenii specifice pompierilor, care ar putea fi realizate din fonduri europene, transmite AGERPRES.

Secretarul de stat a subliniat că se lucrează la o strategie de înfiinţare a centrelor de pregătire în diverse zone sau pe Raed-Arafat-12judeţe şi că acestea sunt prevăzute în programul de finanţare pentru fondurile structurale.

“Cred că ţinta sunt fondurile structurale. Ţinta nu e doar Mureş (unde există propunerea înfiinţării unui centru, la Gorneşti, n.r.), avem în vizor crearea mai multor centre de pregătire, nu numai în domeniul asistenţei medicale de urgenţă, dar şi în alte domenii specifice pompierilor. Adică pentru pregătirea pentru cutremur, în afară de centrul de la Ciolpani, deja avem un centru unde deja pregătirea a pornit, un poligon de pregătire la Suceava, dar sunt şi alte aspecte: CBRN-ul cu intervenţie la chimic-biologic-nuclear-radioactiv, intervenţiile al anumite tipuri de incendii, deci toate acestea au nevoie de centre de pregătire pentru pompieri. Vorbim de centre zonale şi centre naţionale, acolo unde e nevoie de pregătire a unui număr mare de personal vor fi centre zonale, unde e nevoie de pregătire a unor echipe specializate, dar mai puţine ca număr, o să fie centre naţionale”, a precizat Arafat.

Acesta a susţinut că încă nu a fost stabilit numărul acestor centre, dar că pentru paramedici există deja un centru pentru formatori la Tîrgu Mureş şi alte 12 centre în ţară, care sunt suficiente.

“Pentru celelalte părţi, pe specificul pompierilor, sunt puţine centre şi acolo trebuie crescute pe fiecare tip de expertiză care e necesară. Unele centre pot să facă mai multe, unele vor fi specifice pentru o anumită temă. La Gorneşti (Mureş, n.r.) ar putea să fie ceva mai complex, pentru că zona permite – dacă se va face ceva acolo (într-o unitate militară dezafectată, n.r.), să se organizeze inclusiv aplicaţii şi intervenţii specifice de salvare, dar acest lucru trebuie să îl vedem”, a mai spus Arafat.

Pînă la definitivarea strategiei privind centrele de pregătire, dr. Raed Arafat anunţat faptul că în acest an vor fi mai multe exerciţii şi alarmări, pentru testarea modului de reacţie a sistemului de urgenţă, nu numai al Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă, ci al sistemului de urgenţă în întregul său.

În plus, MAI va suplimenta fondurile pentru eficientizarea ISU-rilor din ţară şi pentru dotarea acestora. “Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă i s-a acordat un buget mai mare faţă de anul trecut şi asta are impact pe toate inspectoratele judeţene şi toată ideea este de eficientizare a inspectoratelor şi de a creşte eficienţa lor în intervenţie prin exerciţii mai multe. Unul dintre principalele aspecte este dotarea şi aici deja se lucrează, că sursa principală vor fi fondurile structurale, dar asta nu exclude sursa bugetului de stat. La sfîrşitul anului trecut, din bugetul de stat, din bugetul MAI, s-a alocat o sumă şi s-au cumpărat aparate izolante care ajută pompierii la intervenţii la incendii cu fum, de pătruns în zonele toxice. S-au distribuit primele sute de aparate Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă şi acest lucru va continua şi în cursul acestui an”, a mai spus Arafat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.