Ruxandra Nemţeanu – Vila în stil neoromânesc: expresia căutărilor unui model autohton în locuinţa individuală urbană (Editura Simetria, Bucureşti, 271 p.)

vila in stilPrestigioasa editură Simetria, specializată în arhitectură şi urbanism, continuă seria publicării cărţilor de valoare pentru reliefarea identităţii spaţiului cultural românesc şi european, fie că este vorba de monografii închinate unor arhitecţi, fie că tratează fenomenul urban atît de complex al oraşelor noastre din perspectiva istoriei urbane, incluzînd aici şi excelentele monografii închinate Bucureştilor, acest oraş cu un trecut atît de zbuciumat. Din prima categorie, nu pot să nu amintesc aici lucrarea Militzei Sion dedicată unei celebre arhitecte şi lucrărilor sale: „Henrieta Delavrancea Gibory, arhitectură 1930-1940” (2009). Din a doua categorie fac parte scrieri precum „Curţi domneşti şi boiereşti în România: Valahia veacurilor al XVII-lea şi al XVIII-lea” (1997) a Ancăi Brătuleanu, „Cetăţile oraşelor. Apărarea urbană în centrul şi estul Europei în Evul Mediu”, (2000), autor Teodor Octavian Gheorghiu, şi „Transilvania medievală: topografie şi norme juridice ale cetăţilor Sibiu, Bistriţa, Braşov, Cluj” (2012), a Irinei Băldescu. Dintre monografiile dedicate Bucureştilor, amintesc volumele „Bucureşti, un oraş între Orient şi Occident” (1997) a regretatei Dana Harhoiu, „Bulevardele bucureştene pînă la Primul Război Mondial” (2011), a lui Nicolae Lascu, sau excelentul studiu atît de sugestiv şi de bogat ilustrat al Cristinei Woinaroski „Lotizarea şi Parcul Ioanid din Bucureşti în context european” (2013).

În seria acestor lucrări de referinţă, a văzut recent lumina tiparului cartea Ruxandrei Nemţeanu „Vila în stil neoromânesc: expresia căutărilor unui model autohton în locuinţa individuală urbană“, carte mult aşteptată şi necesară aş spune, care punctează etapele cristalizării stilului arhitectural neoromânesc – asumat ca stil naţional – atît în plan compoziţional, cît şi regional.

Încă de la apariţie, cartea s-a bucurat de aprecieri elogioase din partea unor somităţi din domeniu. Profesorul Nicolae Lascu apreciază cercetarea autoarei ca fiind „aprofundată, metodică şi aplicată asupra arhitecturii neoromâneşti”; Ioana Beldiman subliniază că Ruxandra Nemţeanu „construieşte o armătură coerentă, bogat ramificată, pune accentele cuvenite în compoziţia ansamblului lucrării şi remodelează informaţia de o diversitate impresionantă”, remarcînd totodată că „pentru întîia oară” sînt menţionaţi zeci de meşteri stucatori, pietrari, tîmplari care au fost scoşi din uitare şi a căror contribuţie materială este astfel recunoscută; profesorul Teodor Octavian Gheorghiu consideră că subiectul abordat este salutar, deoarece „arhitectura neoromânească reprezintă un mijloc de integrare în corul european”, ambele fiind deopotrivă confruntate cu presiunea globalizării.

Rod al unei cercetări îndelungate şi complexe, atît arhivistice cît şi de teren, lucrarea umple un gol în literatura de specialitate, dar şi în peisajul cultural românesc, gol pe care l-am resimţit adesea, mai ales în aplicaţiile noastre de teren.

Prefaţată de arhitecta Anca Brătuleanu, cartea se deschide cu un „Argument”, în care autoarea îşi motivează demersul prin prisma fenomenologică (contextul autohton şi european), a principiilor de organizare ale acestui stil, a cristalizărilor teoretice şi practice, precum şi a curentelor regionale. Urmează cele două mari părţi, fiecare cu mai multe capitole. În cel dintîi, „Stilul neoromânesc–un stil regional european”, arhitecta Ruxandra Nemţeanu schiţează contextul european şi naţional, subliniind trăsăturile lor cele mai reprezentative şi definitorii, precum şi perioada în care s-a cristalizat stilul neoromânesc.

Factorii favorizanţi, care au contribuit la cristalizarea stilului de mai sus, şi mai ales la răspîndirea lui în spaţiul cultural românesc, au fost surprinşi de autoare în capitolul „Comanditari. Antreprenori. Arhitecţi”. Toţi aceştia au fost profesionişti animaţi de dorinţa lucrului bine făcut. Comanditarul, în cazul în care era o instituţie de stat, era interesat de efectul de reprezentare al autorităţii de stat în teritoriu. Astfel, au luat naştere o serie întreagă de clădiri administrative – primării, prefecturi, administraţii financiare, licee, gări etc. emblematice pentru România acelor vremuri, care impresionează şi astăzi. În cadrul locuinţelor individuale asupra cărora se focalizează studiul, vaste terenuri intravilane s-au lotizat, apărînd cartiere întregi, mai ales în Bucureşti, unul din oraşele europene cu dezvoltarea cea mai spectaculoasă în epocă, precum şi noi staţiuni turistice (Buşteni, Sinaia, Tekhirghiol-Movilă). În Cluj-Napoca, frumoasele edificii în stil neoromânesc din cartierele Andrei Mureşanu şi Donath sînt admirabile şi în acelaşi timp dovada amprentei româneşti tradiţionale inconfundabile, pe care administraţia românească de după Primul Război Mondial a pus-o acestei străvechi aşezări urbane transilvănene.

În capitolul „Răspîndirea stilului neoromânesc în teritoriu”, Ruxandra Nemţeanu porneşte de la „momentul 1906”, acela al Expoziţiei Generale din Parcul Carol I, care marca patruzeci de ani de rodnică domnie a regelui Carol I, moment care a dat un veritabil impuls în răspîndirea acestui stil, concluzia concentrîndu-se într-unul din subtitluri–„Bucureşti, capitala Regatului, centrul de propagare a stilului neoromânesc”. Impresionează volumul mare de imagini, planuri, schiţe, atît de sugestive şi de bine alese, care probează materializarea stilului neoromânesc în capitală şi în teritoriu.

Capitolul „Locuinţa de tip «villa» în stil neoromânesc” este cel mai extins. După o scurtă incursiune în tipologia locuinţei de acest tip în decursul timpurilor moderne, cu exemplificări notabile din spaţiul european, autoarea se opreşte succint asupra acesteia în arhitectura românească, cu precădere asupra aceleia neoromâneşti de la începutul secolului al XX-lea.

Partea a II-a a lucrării, amplu dezvoltată, inclusiv grafic şi cu imagini, intitulată „Comanditari şi arhitecţi, adepţi ai stilului neoromânesc” constituie „miezul” cărţii. Cu migală, Ruxandra Nemţeanu abordează teme precum „Aristocraţia şi arhitecţii ei”, „Burghezia medie şi arhitecţii ei”, fiecare cu nuanţări regionale evidente, precum „Modelul neoromânesc al grupării bizantine moldoveneşti”, „Conacele din Bărăgan”, „Vile de vilegiatură”, „Modelul regionaliştilor balcanici”, în paralel cu evidenţierea evoluţiei stilistice în subcapitole precum „Modelul neoromânesc şi asimilarea formelor europene”, „Modelul neoromânesc pluralist” sau „Modelul economic al locuinţelor ieftine”. Pentru fiecare categorie, autoarea alege să ne prezinte arhitecţii reprezentativi şi edificiile proiectate de ei, cu descrierea amănunţită a fiecăruia.

Ultima parte, mai „tehnică”, tratează descrierea unităţilor funcţionale ale vilei în stil neoromânesc, a tipologiilor compoziţionale, precum şi prezentarea unor detalii de ornamente şi decoraţiuni la frize şi cornişe, la parament, la loggii, ferestre, turnuri. În „Anexe” sînt date inedite privind colaborarea dintre antreprenori şi arhitecţi (1900-1940), precum şi arhitecţii care au proiectat în stilul neoromânesc, prezentate sub formă tabelară.

Bibliografia exhaustivă prezintă un număr impresionant de surse primare, respectiv documente arhivistice, iconografice şi cartografice, iar indexul de nume cuprinde în proporţie covîrşitoare arhitecţi şi edificiile proiectate, oferindu-ne posibilitatea identificării lor pe teren.

În concluzie, avem în faţă o lucrare-document, bogat ilustrată, care are şi atributul de a fi frumoasă ca prezentare, în genul cărţilor cu care ne-a obişnuit editura Simetria. Lectura este plăcută şi instructivă, notele şi numeroasele imagini întregesc armonios textul. Prezentarea întregii problematici este graduală, logică: sinteze teoretice, contextul european şi autohton în care stilul neoromânesc a apărut şi s-a dezvoltat, grupările şi diferenţierile stilistice şi naţional-regionale. Prin urmare cartea nu ar trebui să lipsească din bibliotecile liceale, universitare şi publice. O recomand cu căldură tinerilor care au posibilitatea să cunoască materializarea unui element definitoriu al civilizaţiei noastre şi astfel să fie mîndri de înaintaşii lor, al căror exemplu să-l urmeze în opera de edificare şi de slujire a ţării, într-un moment trist, cînd ne lipsesc modelele de urmat.

Alexandru PĂCURAR,

Departamentul de Geografie Umană şi Turism,

Universitatea „Babeş-Bolyai”
Cluj-Napoca

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.