Tradiţie, performanţă şi recompensă la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”

DSC_1570 Vreme indecisă. Autocar albastru. Strada Kogălniceanu. Universitate. Ora 20. Despre munca, tradiţia şi performanţa de la Colegiul Naţional „?Emil Racoviţă” se vorbeşte destul. Despre „faţa nevăzută a lunii” se vorbeşte mai puţin. Da, se munceşte mult, se trăieşte cu ciocolată şi covrigi. Şi apoi vine excursia premianţilor, unde faci eforturi ca să rămîi treaz, ca să te poţi plimba sub soarele Italiei (sau al Sloveniei, sau al Austriei etc.) şi ca să cîştigi premiul special pe care profesorii însoţitori îl dau în fiecare an celui care dovedeşte că îşi poate ţine ochii deschişi şi urechile desfundate, chiar dacă ora 3 a.m. îl prindea certîndu-se pe teme mai mult sau mai puţin filozofice şi foarte variate: meciul Brazilia-Germania, teoria fluxului, „bucuria” matematicii, mici bîrfe şi răutăţi etc. etc.

De obicei, dimineţile ne prindeau (ne)pregătiţi pentru o transfuzie de istorie şi cultură şi dornici de a putea spune „am fost acolo”. Anul acesta am putut spune: am fost la mare, am vizitat Rimini, am dîrdîit la Postojna rătăcind prin grote, am fost plouaţi în San MariDSC_1591no, am căscat (ochii) prin Graz şi ne-am pierdut vocea urlînd în roller-coastere la Mirabilandia.

Prima dimineaţă ne-am petrecut-o în Austria. Am oprit la Graz, cînd niciun băştinaş nu era încă treaz (asta se întîmpla pe la ora 7). Am avut oraşul doar pentru noi, dacă facem abstracţie de căţeii (şi stapînii lor) ieşiţi la plimbare. Am urcat trepte, am făcut poze, am aşteptat zadarnic să vedem ceasul cu cuc în acţiune; am admirat vitralii şi interioare baroce, statui cu porumbei şi clădiri pictate. Să nu uităm că ne-am lăsat cuprinşi de infantilism, ocupînd leagănele copiilor şi ignorînd privirile nedumerite ale părinţilor. Şi apoi am plecat.

Nu ne-am mai oprit pînă în Italia. Ca în fiecare an, s-a dormit pe culoar, s-au jucat cărţi şi Contact (cine a mai auzit de cuvîntul cilindree?!), s-a citit şi s-au spus enigme (nu, T, peştii nu sînt alergici la apă). După cîteva ore de înţepeneală şi de lungit gîtul după mare, am ajuns şi în tabără. Cît ai zice „meduză” (cu care am făcut cunoştinţă, de altfel), toată lumea s-a aruncat în apă sau s-a întins pe un şezlong, cu o carte în mînă, fie ea electronică sau nu.

A doua zi am vrut din nou să ne teleportăm pe plajă, dar n-a fost să fie: soarele se ascundea de noi printre nori. Noroc că ghidul nostru are întotdeauna un plan B! Am vizitat Rimini şi San Marino. Excursia a fost atît culturală (podul roman şi Domul Malatesta din Rimini, cetatea veche din San Marino), cît şi culinară (îngheţată şi numeroase reţete de „pizza, pasta e lasagne”).

MIRABILANDIA!!! A treia zi ne-a fost dominată de vînturi ce ne vîjîiau pe lîngă urechi, strigăte, acceleraţie ce ajungea pînă la 3G (9,8m)s2x3) şi splash-uri venind din toate părţile. Să nu uităm că am stat 13 ore la Mirabilandia (Flori, te iubim şi pentru asta, printre altele), timp în care am văzut şi spectacole de drifting, de magie şi lumini (atunci cînd nu ne lăcrimau ochii din cauza vîntului şi a vitezei de pe iSpeed, Katun, Divertical ş.cl.).

A patra şi ultima zi în Italia ne-am petrecut-o pe plajă, făcînd slalom printre şezlonguri, ca să ajungem cît mai repede în apa caldă a Mării Adriatice. Spre surprinderea noastră (a elevilor), profesorii ne-au provocat la un meci de beachvolley. Spre ruşinea noastră, profesorii au cîştigat. Spre fericirea noastră, ne-au donat premiul competiţiei – o delicioasă tartă cu fructe. Am ascultat Stairway to Heaven (Led Zeppelin), cîntat de nişte artişti anonimi, pe plajă, ne-am lăsat arşi de soare şi ne-am strîmbat cînd a trebuit să plecăm la masă. Seara, am făcut o excursie la Cesenatico, unde am admirat bărcile din centrul oraşului şi ne-am făcut poze suspendaţi pe marginea canalului care îl traversa.

Oamenii vin, dar mai şi pleacă. În a patra zi, ne-am strîns catrafusele, ne-am îmbarcat în autocar şi am plecat spre Postojna. Acolo ne-am adus aminte de Mirabilandia, căci am călătorit în „copia palidă” a unui rollercoaster (trenuleţ). Aşa cum am menţionat anterior, am dîrdîit prin grote, meditînd, sensibili la imensitate şi sublim (făcînd glume la adresa ghidului, la adresa vremii şi unii la adresa altora –bineînţeles). Trecînd prin şocul termic (cald-rece-cald), ne-am (re)urcat în autocar, cu destinaţia: acasă. Una peste alta, excursia poate fi caracterizată în trei cuvinte: rîsete, cultură şi relaxare.

Aceasta a fost excursia premianţilor de la Colegiul Naţional ??Emil Racoviţă”din acest an, văzută prin ochii elevilor. Merită să completăm imaginea cu date ce confirmă performanţa şi justifică recompensa. Colegiul nostru a obţinut rezultate remarcabile la Evaluarea Naţională, unde s-a clasat pe un binemeritat loc IV la nivel naţional, precum şi la examenul de Bacalaureat, unde ne-am poziţionat pe locul I la nivel judeţean, între liceele cu profil real. Performanţa, deja un obiectiv devenit tradiţie la colegiul nostru, înseamnă 56 de elevi participanţi la fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare şi importante premii şi menţiuni aduse acasă. Pe lîngă aceste rezultate de excepţie, pot fi menţionate multe altele, numeroasele premii obţinute la concursuri naţionale, judeţene, la diverse competiţii naţionale şi internaţionale. Anul şcolar 2013-2014 demonstrează încă o dată că prestigiul şcolii noastre este meritat şi menţinut de toţi elevii şi profesorii săi. Se cuvine, deci, să încheiem cu mulţumiri adresate atît lor, cît şi celor care fac posibilă recompensa: conducerea şcolii şi comitetul de părinţi.

Cronicar racoviţist

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.