FLORI DE MIGDAL… şi alte povestiri

Despre poezie şi proze ca stare de spirit – o stare melancolică, incitantă, de o sensibilitate atent studiată, care o singularizează – cu LUCIA SAV (semnează şi Lucia S. Retegan). Poetă, traducătoare, membră a USR – Filiala Cluj. Este soţia poetului, traducătorului şi publicistului Vasile Sav. Facultatea de Filologie a UBB Cluj, 1972. Debut absolut cu traduceri din poezia canadiană de expresie engleză, în Steaua (1984).

Volume: Imagini reale/ Real Images (versuri), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002; Rosa Mystica (versuri), IDC Press, Cluj-Napoca, 2003; Testimonii (versuri), IDC Press, Cluj-Napoca, 2004; Suwannaphuni-Avataruri (versuri), IDC Press, Cluj-Napoca, 2006; Revelaţie (versuri), IDC Press, Cluj-Napoca, 2009; Symposionul astrelor şi rozelor (versuri), Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2011; Lumina melancoliei (antologie de versuri), Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2011.

Traduceri din literatura universală: Montri Umavijani, Călătorii prin tranziţii (antologie de poeme, în colaborare cu Vasile Sav), Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1997; Montri Umavijani, Călătorie în Împărăţia Tang (antologie de poeme, în colaborare cu Vasile Sav), IDC Press, Cluj-Napoca, 2004; Prinţul Thammatibes, Cîntecele bărcilor regale (versuri), IDC Press, Cluj-Napoca, 2005.

Ediţii îngrijite: Sf. Prosper al Aquitaniei, Sentinţe alese din Sf. Augustin. Traducere, note introductive, note şi comentarii de Vasile Sav. Ediţie îngrijită de Lucia Sav, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2005; Vasile Sav – In memoriam. Ediţie realizată şi îngrijită de Lucia Sav, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2010.

Şi-acum, aşadar, FLORI DE MIGDAL (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2013), volum al aceleiaşi Lucia Sav. Poeme, străbătute, aproape toate, de tendinţa recuperatoare a unor valori supreme ce vin din teritoriile de lumină ale vieţii, contrapunctate de proze generate de reacţii spontane la răul din om şi din jur. Vorbim, în poezie, despre un hieratism în nota temperamentală ce-şi are originile în căldura frenetică a soarelui de la margine de mare, în marele dar şi har al iubirii, în ştiinţa de-a asuma bucuria, durerea şi speranţa, ce-i cutreieră poetei şi gîndul, şi versul, şi fiinţa toată. „Miazănoaptea/ a rămas departe în urmă,/ dar veghea sporeşte./ Scrutez întunericul:/ nici o lumină-n ferestre,/ <sora morţii> a învins toată făptura.// Luna se-ndepărtează lin,/ apune dincolo de culmile întunecate./ În cuget se-aştern umbrele,/ pustiul naşte nelinişti,/ muşcă din inimă – / animal hăituit.// Cu nesaţ sorb tăcerea din noapte/ spre a îndura o nouă zi” (Lună plină). Plecînd de la autocunoaştere de sine spre nedisimulata dorinţă de a dărui, poeta şi prozatoarea apasă pedala simbolului ca figură de mare expresivitate, probînd, dacă mai era nevoie, viabilitatea reluărilor într-un exerciţiu de stil ce nu cunoaşte oprire. Din acest punct de vedere, simbolul florilor de migdal se regăseşte în semnul secret al semnificaţiilor, în acea linişte întrebătoare în faţa fatalităţii: „În clipa cînd gura-mi atinse/ fruct fraged din flori de migdal,/ din dulcele miez se prelinse/ veninul reptilei, letal” (Flori de migdal).

Poeme şi proze, crochiuri mai degrabă, de o concizie exemplară, nu lipsite de farmec însă, din care se întrevede o anume evlavie faţă de rostul omului, al artei, al creaţiei, asociată unei stări de veşnică fervoare. Creaţia – iată adevărata raţiune de a exista.

Prin fulguranţa observaţiei, impetuozitatea versului şi mesajul, adesea eclatant, ne aflăm în faţa unui volum remarcabil, pe care Lucia Sav îl încredinţează cititorului acum, în timpul înalt al Sărbătorii Pascale din Anno Domini 2013: „Lumina Învierii/ întăreşte în suflet credinţa/ iubirea se naşte din harul divin./ Psalmul bucuriei/ primeneşte cugetul,/ revarsă mîngîiere/ în sufletul frînt.// Alb flutur/ se pierde-n azur,/ herald înălţării./ Un ram înflorit/ – Învierea -/ miracol răsfrînt/ în privirea limpezită” (Miracolul).

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro