François Hollande – un paria al stîngii europene?

Le Courrier International

Preşedintele francez, François Hollande, confruntat cu scandaluri politice şi cu o evoluţie sub aşteptări a economiei, este pe cale să devină un personaj problematic pentru partenerii săi din stînga europeană.

Considerat un campion al măsurilor de stimulare a creşterii economice, contrapuse măsurilor de austeritate susţinute de cancelarul german, Angela Merkel, preşedintele francez a reuşit să devină rapid un prieten apropiat al reprezentanţilor stîngii europene, iar victoria sa în alegerile de anul trecut a dat social-democraţiei europene speranţa unei renaşteri.

“Atunci cînd partidul şi aliaţii săi au obţinut majoritatea absolută în Adunarea Naţională, am crezut că Europa a cîştigat un adevărat challenger al consensului asupra austerităţii pe axa Berlin-Bruxelles-Londra”, scrie ziaristul britanic Jonathan Fenby în publicaţia The Guardian.

Dar numai şase luni mai tîrziu, mai mulţi lideri ai unor partide social-democrate au început să se distanţeze de el. “Slaba evoluţie a economiei a demonstrat cît de greu este pentru stînga europeană să pună în practică politici de redresare economică. Ed Miliband (şeful laburiştilor britanici) va fi cu siguranţă mai reţinut în entuziasmul său faţă de locatarul în dificultate de la Elysee”, adaugă The Guardian.

În luna decembrie, cînd în Franţa polemica legată de taxarea bogaţilor cu 75% era în toi, François Hollande a fost calificat de publicaţia conservatoare Spectator drept “un prieten jenant” pentru Ed Miliband.

În Germania, Peer Steinbrück, candidatul social-democrat pentru postul de cancelar, foarte slab cotat în sondaje, se îndepărtează puţin cîte puţin de preşedintele francez, consemnează Spiegel Online. “Chiar şi SPD are grijă să nu fie identificat în prea mare măsură cu Hollande. Oricît de dificilă ar fi relaţia dintre Hollande şi Merkel, Steinbrück şi partidul său încep să-l considere pe liderul francez mai degrabă un risc decît un atu la alegerile din Germania”, explică publicaţia germană. De altfel, în timpul vizitei la Paris pe data de 5 aprilie, şeful SPD a încercat să nu apără prea mult împreună cu Hollande.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.