Investiţiile chineze în Europa – la un nivel record

Der Spiegel

Companiile de stat chineze îşi măresc influenţa în Europa. Anul trecut, acestea au investit aici peste 12,6 miliarde de dolari (9,6 miliarde de euro. Suma reprezintă o creştere cu aproximativ o cincime faţă de 2011 şi este mai mare decît investiţiile Chinei în America de Nord şi Asia laolaltă. Circa 86% din investiţii au fost făcute în sectorul industrial şi cel al serviciilor.

Firmele chineze au făcut furori în trecut prin preluările lor parţiale sau totale ale unor companii germane de renume. Mulţi investitori chinezi consideră slăbiciunea actuală a Europei drept o oportunitate de a intra” pe piaţa acesteia. Ei caută tehnologie, know-how, mărci cu valoare înaltă, şi le pot găsi aici pe toate, în condiţiile în care multe companii europene sînt lideri mondiali în sectoare precum cel auto, al mediului, al sănătăţii sau al echipamentelor industriale.

Aceste sectoare cheie reprezintă prioritatea noului plan pe următorii cinci ani al conducerii chineze, Consiliul de Stat sprijinind extinderea companiilor chineze în străinătate prin credite ieftine şi scutiri de taxe. De altfel, 93% din investiţiile chineze în Europa provin de la corporaţii deţinute de stat.

În Europa, rezistenţa faţă de acest gen de investiţii este mai redusă decît în alte locuri. În SUA, rezervele privind interesele opace ale companiilor de stat chineze sînt mai mari. Comisia americană pentru Investiţii Străine (CFIUS) a blocat mai multe astfel de investiţii, precum achiziţionarea producătorului de aeronave Hawker Beechcraft de către un investitor chinez din motive de securitate naţională, sau cumpărarea parţială a producătorului de electronice 3Com de către corporaţia de stat chineză Huawei, în 2008.

În Canada, guvernul a aprobat recent vînzarea companiei energetice Nexen către firma de stat chineză Cnooc, după o lungă perioadă de deliberări, însă oficialii guvernamentali au afirmat că nu vor mai permite astfel de investiţii în viitor, decît în cazuri excepţionale.

Spre deosebire de continentul nord-american, Europa i-a primit, în general, cu braţele deschise pe investitorii chinezi. Fondul CIC a cumpărat 10% din acţiunile Aeroportului Heathrow din Londra anul trecut şi 7% din furnizorul francez de servicii prin satelit Eutelsat. Guvernul portughez a negociat, la rîndul lui, cea mai mare privatizare a sa în 2011, aprobînd vînzarea cotei sale de 21% din compania energetică Energias de Portugal către firma chineză Three Gorges.

Economiile din sudul Europei, puternic afectate de recesiune, sînt cele care au cea mai mare nevoie de capital nou. În plus, multe companii mici şi mijlocii care reprezintă coloana vertebrală a economiei germane (“Mittelstand”) speră că noii lor acţionari le vor facilita accesul pe piaţa prosperă a Chinei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.