Tîrgul GAUDEAMUS şi-a deschis porţile

WP_000677Cărţile au venit la Cluj-Napoca cu soare!, deschiderea de ieri avînd loc sub cele mai favorabile auspicii, în prezenţa organizatorilor – Florin Zaharescu, redactor şef Radio România Cluj şi Vladimir Epstein, director executiv Tîrgurile GAUDEAMUS – şi a reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene. Oameni ai cărţii, între care dna Irina Petraş – preşedinte al Filialei Cluj a USR şi preşedinte al Filialei Transilvania a ICR, scriitori şi cititori, crema editurilor din România, agenţii de difuzare de carte şi produse multimedia, reprezentanţi ai unor instituţii de învăţămînt superior s-au reunit spre a crea evenimentul şi a-l prezenta publicului la cote de interes ce depăşesc toate ediţiile anterioare. Pavilionul expoziţional mobil din centrul Clujului oferă, pe cei 900 mp de desfăşurare – cu 89 de expozanţi şi 38 de evenimente culturale (lansări şi prezentări de carte avînd ca protagonişti nume de notorietate pentru viaţa culturală a Clujului şi a ţării) – spaţiul privilegiat în care cartea să se dăruiască privirii şi atingerii (şi achiziţionării, normal!), spre bucuria tuturor celor care o preţuiesc.

După cum subliniam şi în consemnările noastre anterioare, cea de a XIV-a ediţie a Tîrgului constituie cadrul optim pentru reluarea cîtorva dintre proiectele deja tradiţionale sau mai recente, iniţiate şi desfăşurate de Radio România: Cărţile se întorc acasă – campanie care are ca obiectiv principal constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care va avea ca beneficiar biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere. Potrivit organizatorilor, în acest an, cărţile donate vor pleca spre biblioteca din comuna Borşa (judeţul Cluj) şi biblioteca din oraşul Borşa (judeţul Maramureş). Proiectul continuă o tradiţie care durează încă de la primele ediţii ale Tîrgului Internaţional GAUDEAMUS (Coşul Tîrgului); de la relansarea sa sub acest nume, în anul 2010, peste 55.000 de volume au îmbogăţit patrimoniul unor biblioteci, mai ales din mediul rural, care nu au mai primit de foarte mult timp fonduri pentru achiziţii • Invitaţi de nota 10: Olimpicii României. Este proiectul prin care postul public de radio promovează şi recompensează, pentru a doua oară consecutiv, performanţele obţinute pe plan internaţional de reprezentanţii la vîrf ai învăţămîntului românesc. În acest context, sîmbătă, 20 aprilie a.c., la ora 15, toţi cei interesaţi sînt aşteptaţi să îi cunoască pe invitaţii de nota 10 ai Tîrgului GAUDEAMUS Cluj-Napoca, elevi din judeţul Cluj şi din judeţele limitrofe, medaliaţi la olimpiade internaţionale, la diferite discipline: Bogdan Eszter (Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” Zalău), Szekeres S. Ilma (Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Bistriţa), Olah Matyas (Grupul Şcolar „Horvath Janos” Marghita, jud. Bihor), Teodora Telecan (Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Cluj-Napoca), Radu Cristian Andreescu (Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Cluj-Napoca), Teodora Şimon (Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” Oradea), Ioana Daniela Pavel (Colegiul Naţional „Silvania” Zalău), Iulia Arion (Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir), Rareş Darius Buhai (Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa), Alexandru Cristian Bolunduţ (Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” Cluj-Napoca) • Pe durata tîrgului, pasionaţii de arta fotografică pot vizita expoziţia intitulată „Istoria imaginară a cărţii şi a scrisului”, veritabil dialog între carte şi fotografie, ce însoţeşte şi în acest an Caravana GAUDEAMUS. La Cluj-Napoca avem o ediţie actualizată cu o selecţie din creaţiile recente ale artistului fotograf Jean Marc Godès. Aflate la graniţa dintre fotografie, artă, poezie şi montaj cinematografic, lucrările fotografului francez invită spectatorul la o reflecţie despre rolul şi locul cărţii în lumea de azi • Lectura rămîne o provocare! Faza locală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu” – competiţie de creativitate şi comunicare pe teme de literatură, organizată de Radio Cluj şi la care participă liceeni clujeni – va avea loc vineri, 19 aprilie, la ora 15.

• Din programul de lansări al zilei de astăzi, 18 aprilie: ora 11, în spaţiul de evenimente al Editurii Presa Universitară Clujeană, lansarea cărţii: „Familia românească în comunism” de Luminiţa Dumănescu • ora 12, la standul Academiei de Studii Economice Bucureşti: „Academia de Studii Economice din Bucureşti – un secol de existenţă”; lansarea cărţii: „Elita universitară în Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (1913-1940)”, autori: Maria Mureşan, Mihail Opriţescu, Corneliu Olaru • ora 13, în spaţiul de evenimente al Editurii Renaşterea, lansarea cărţii: „Mai putem trăi frumos?” de ÎPS Andrei Andreicuţ • între orele 14-15, în spaţiul de evenimente al Editurii EIKON, lansarea cărţii „Personalităţi în dialog: Nicolae Miu, Andrei Marga, Ioan Chirilă, Vasile Cristea, Octavian Lazăr Cosma, Toader Nicoară, Mircea Bârsan, Radu Preda, Ovidiu Bojor, Dan Ciachir”, autor Mircea Gelu Buta • ora 15, la standul Editurii DOKIA, lansarea cărţii: „Ridică-te Caragiale! Epigrame” de Vasile Iuşan • ora 16, în spaţiul de evenimente al Editurii Ecou Transilvan, lansarea cărţii: „Abecedarul peşterii, carte pentru copii şi oameni mari” de Iosif Viehmann • ora 16.30, la standul Editurii DOKIA, lansarea unor cărţi de poezie, proză, haiku, autor Radu Kretzudava • ora 18, în spaţiul de evenimente al Line Art, prezentarea jocurilor „Găinuşa buclucaşă” şi „Pickomino”.

Pînă ieri, la ora 16, pragul tîrgului fusese trecut de peste 4000 de vizitatori.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.