Medicii suedezi refuză să opereze pacienţi fumători

Novîe Izvestia

Uniunea medicilor din Suedia a publicat un comunicat în care anunţă că de acum încolo pacienţii care au viciul fumatului vor fi operaţi doar în cazurile în care intervenţia chirurgicală este necesară pentru salvarea vieţii. Practic în acelaşi timp, o serie de organizaţii sociale influente din această ţară au cerut interzicerea totală a fumatului începînd din 2025 şi implementarea unui program pentru dezobişnuirea forţată a fumătorilor de viciul lor. Astfel, aproape 15% dintre suedezi, cărora le place să se delecteze fumînd, s-au pomenit în noua castă a “intangibililor”.

De altfel, trecerea simbolică a fumătorilor suedezi în categoria de “cetăţean de mîna a doua” a avut loc încă în urmă cu cinci ani, cînd întreaga Suedie urmărea un caz anchetat de Justiţia Ecologică a ţării. Un fost avocat, care locuia într-o vilă Fumatordin sudul Suediei, a scris plîngere împotriva vecinei sale care fuma lîngă casa sa pe un teren comun.

De atunci, suedezii se tot judecă între ei. Nefumătorii îi atacă pe fumători, prinşi cu ţigara în gură de concetăţenii vigilenţi ba în scara blocului, ba la balcon, ba în apropierea unui teren de joacă pentru copii. În majoritatea cazurilor, “poluatorii aerului” sînt declaraţi vinovaţi şi condamnaţi la pedepse administrative şi băneşti.

Nu este de mirare că în această atmosferă de respingere totală a fumatului numărul celor care practică acest viciu se reduce constant. Dacă în anii 1950 fuma fiecare al doilea suedez adult, acum “fosta măreaţă armată de fumători s-a redus pînă la un biet detaşament”.

Acum se recomandă ca fumătorii să fie trataţi întocmai ca narcomanii. Pe aceştia statul îi ajută să scape de viciul lor, iar în societate ei stîrnesc un sentiment amestecat de dispreţ şi milă, acelaşi care se propune a fi cultivat la adresa fumătorilor. Cauza apariţiei acestui “manifest” au constituit-o rezultatele ultimelor studii, potrivit cărora circa 80% dintre cei care au fost diagnosticaţi cu cancer la plămîni sînt fumători.

De altfel, asemenea proiecte ar putea rămîne doar pe hîrtie. Ministrul suedez al sănătăţii, Maria Larsson, a declarat că împărtăşeşte sentimentele adversarilor fumatului, dar se va pronunţa împotriva acţiunilor radicale pe care aceştia le propun, inclusiv împotriva “criminalizării” fumatului: “Vom fi nevoiţi să alocăm prea multe forţe de poliţie pentru a urmări această nouă categorie de infractori”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.