Uioreanu îşi doreşte drumuri „europene” în tot judeţul

Consiliul Judeţean va acceasa un credit de circa 25 de milioane de euro în vederea reparării tuturor drumurilor judeţene. Potrivit preşedintelui CJ, Horea Uioreanu, suma avansată este aproximativă, aceasta urmînd să fie discutată în plenul deliberativului judeţean, iar banca de la care se va lua împrumutul va fi stabilită în urma unei licitaţii.

Şeful administraţiei judeţene precizează că, banilor provenţi din credit le vor fi alăturaţi şi alocări bugetare, astfel încît suma să acopere necesarul pentru modernizarea tuturor drumurilor judeţene cuprinse în program. „În principiu, uioreanu1drumurile care intră în cele două pachete mari – în total circa şapte-opt sute de kilometri – vor fi modernizate începînd de la fundaţie, rigole, asfaltare, etc – lucrări de amploare care nu s-au mai făcut pînă acum – şi care să dureze mult mai mulţi ani…”, subliniază Uioreanu.

Totodată, acesta spune că fără acest împrumut aministraţia nu ar putea să plătească toate lucrările contractate, ţinînd cont de faptul că acestea însumează 70% din drumurile aflate în custodia CJ. “Planul este ca anul acesta să demareze lucrările pe mai multe tronsoane, pentru a avea garanţia că în maximum 4-5 ani, toate drumurile judeţene vor fi puse la punct”, a precizat şeful CJ, arătînd că lucrările la tronsonul Ţaga – Geaca – Cămăraşu vor demara în cel mai scurt timp, dat fiind faptul că CJ a eliberat deja autorizaţia de construire. De asemenea, pentru celelalte tronsoane, din pachetul de 423 de km cîştigat în licitaţie consorţiul condus de Kiat, urmează să fie finalizate proiectele tehnice. Alţi 317 kilometri ar urma să fie realizaţi de consorţiul condus de firma Samus, cu care administraţia judeţeană are semnat un contract în acest sens. Potrivit şefului CJ, tot în cursul acestui an, va fi organizată o altă licitaţie, pentru atribuirea unui contract ce vizează lucrări pe încă 250 de km de drumuri judeţene.

Precizăm că, în 2005 CJ a mai accesat un credit în valoare de 55 de milioane de lei – din care, pînă la finalul 2015, mai sînt de plătit 16 milioane de lei – bani care au fost destinaţi tot reabilitării drumurilor. „A fost tot un program de modernizare drumuri. Din păcate, drumurile nu sînt aşa cum ar trebuie să fie şi sîntem obligaţi faţă de cetăţenii acestui judeţ să le refacem. Cred că fiecare ar trebui să beneficieze, cel puţin din punct de vedere al judeţului, de un drum european. Acel program a fost unul de reciclare, în timp ce acum discutăm de cu totul alte lucrări”, precizînd că şi o parte din drumurile reparate în 2005 vor fi modernizate.

Potrivit şefului administraţiei judeţene, gradul de îndatorare al instituţiei pe care o conduce se ridică la circa 7%, faţă de 30% – limita admisă de lege.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.