Marea Britanie este inundată de o retorică anti-românească, anti-imigranţi

Huffington Post UK

Presa tabloidă britanică urlă neîncetat că trebuie luate măsuri pentru a reduce numărul de imigranţi, iar guvernul de la Londra acceptă cu bucurie, în condiţiile în care un partid precum UKIP influenţează discursul politic, este de părere prezentatoarea. Deşi ce înseamnă “prea mulţi imigranţi” este ceva subiectiv, statisticile sînt impresionante: între 1997 şi 2012, imigraţia netă în Marea Britanie a ajuns la cifra de circa patru milioane de persoane. Între timp, feţele politicoase şi zîmbitoare ale acestor imigranţi şi extraordinara etică a muncii de care au dat dovadă i-au lăsat pe britanici cu cîteva întrebări incomode despre propria lor forţă de muncă.

Românii şi bulgarii le vor urma probabil exemplul. Sau nu? Adevărul este nimeni nu ştie cu adevărat cît de mulţi români şi bulgari vor ajunge în Marea Britanie după ce restricţiile aplicate acestora pe piaţa muncii vor fi ridicate în 2014. Această incertitudine nu a oprit însă isteria în masă, care a presupus relatări părtinitoare şi un politicianism cinic, concentrat pe poveşti anecdotice despre boschetari, romi şi “turişti pentru ajutoarele sociale”. România, în special, intră în vizor aproape zilnic. Spre deosebire de Polonia, în ceea ce priveşte România nu există nicio vină colectivă legată de cel de-al Doilea Război Mondial, iar legăturile dintre Marea Britanie şi această fostă ţară comunistă sînt puţine şi îndepărtate, prin contrast cu cele cu Franţa şi Italia. Cu toate acestea, o idee falsă despre “diferenţa” românească s-a conturat în imaginaţia publicului britanic, iar această naţiune mare şi educată a fost redusă la cîteva stereotipuri inflamatorii. Chiar şi cuvîntul “român” este mult prea adesea rostit cu un surîs dispreţuitor.

Marea Britanie, aşa-zis liberală şi multiculturală, hărţuieşte una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Uităm, pentru că ne convine, cît de departe a ajuns România în ultimii 23 de ani – de la iadul comunist la o tînără democraţie. În schimb, presa britanică se concentrează entuziastă asupra minorităţii româneşti cele mai defavorizate, romii, vorbind arareori (sau niciodată?) despre cei nouă mii de lucrători (medici şi asistente medicale) români din cadrul sistemului naţional de sănătate (NHS. Atacurile sînt crude şi deplasate. Vorbele circulă repede, iar în prezent toată lumea ştie, în România, că restricţiile privind accesul pe piaţa muncii vor fi ridicate anul viitor. Marea Britanie şi-a dat astfel un imens autogol. Chiar credem că diatribele noastre grosolane, la care se adaugă ameninţările firave ale premierului David Cameron împotriva “turismului pentru ajutoare”, îi vor ţine afară pe potenţialii imigranţi în Marea Britanie? Treziţi-vă! Oamenii nu iau o decizie importantă, cum ar fi cea de a-şi părăsi ţara, pe baza unui titlu dintr-un tabloid sau a unui avertisment politic.

Este de înţeles că unii români sînt răniţi şi uimiţi de comportamentul britanicilor, însă nimic nu e nou. Dorinţa Europei de Vest de a se delimita de Europa de Est are loc încă din Iluminism. Pentru a părea dominantă şi progresivă – economic sau pe alt plan -, Europa de Vest are nevoie de vecini mai puţin dezvoltaţi – cu atît mai bine dacă aceştia sînt şi europeni. În Marea Britanie contemporană, ameninţată de o recesiune triple dip, mulţi nu se simt în măsură să facă faţă unui nou val de migraţie. În loc să fie sinceri cu privire la deficienţele economiei şi infrastructurii, acestor oameni li se pare mai uşor să atace europenii care au comis “oribila infracţiune” de a lucra în masă în Marea Britanie. Luîndu-se de România, o Mare Britanie sub-performantă încearcă cu disperare să se simtă ea mai bine. Este o ruşine că britanicii permit să se întîmple acest lucru.