UN DEBUT TÎRZIU

Nu ştiu dacă profesorul Aurel BUZGĂU, binecunoscut clujenilor nu doar ca urmare a unei excelente şi prodigioase activităţi la catedră, ci şi pentru umorul de foarte bună calitate pe care îl degajă epigramele şi catrenele prezentate în întîlnirile de la Cenaclul Satiricon, la diverse festivaluri şi concursuri de gen pe plan local şi în ţară, sau risipite de-a lungul anilor în nenumărate reviste şi publicaţii, a avut în vedere să-l întreacă pe nemuritorul Tudor Arghezi în privinţa debutului său editorial. Căci recent, profesorul septuagenar Aurel Buzgău s-a decis, în sfîrşit, să debuteze editorial prin publicarea volumului intitulat CATRENE CU JUSTIFICARE, volum care îmbogăţeşte substanţial zestrea editorială a membrilor de acum celebrului cenaclu Satiricon al Uniunii Epigramiştilor şi al Casei de Cultură a municipiului Cluj-Napoca.
Volumul beneficiază de un fel de prefaţă, intitulată „Un ucenic al Satiriconului” şi semnată de nu mai puţin talentatul şi preţuitul poet şi epigramist Efim Tarlapan, Cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, membru de marcă al cenaclului.
Poetul şi epigramistul Aurel Buzgău îşi avertizează cititorii cu o „justificare” de pe prima copertă: „Pun aici, la bătrîneţe,/Epigramele răzleţe,/Am aflat că-n ceea lume/ Nu te lasă fără glume.”
Autorul dovedeşte şi prin recentul său volum că este un observator atent al vieţii de zi cu zi şi nu lasă nesancţionate vicii, obiceiuri, fapte care contravin bunului simţ, moralei, dar şi legii, indiferent că este vorba de confraţi, de oameni obişnuiţi sau de cei cocoţaţi în diverse funcţii şi demnităţi publice.
După cum precizează şi prefaţatorul lucrării: „Epigramele lui Aurel Buzgău nu suferă de morgul abstractului”, căci el fixează în vîrful peniţei sale situaţii şi personaje concrete, fără reverenţe sau omisiuni conjunctural interesate. Aurel Buzgău nu suferă de o boală specifică perioadei pe care o traversăm şi anume pup-curismul, în sensul lăudării excesive a potentaţilor momentului şi închiderea, interesată şi laşă, a ochilor faţă de abuzurile şi pungăşiile săvîrşite de aceştia. De aceea, cartea sa se citeşte cu o foarte mare plăcere, oferindu-ţi exemple concrete de persiflare şi luare în răspăr a faptelor şi făptuitorilor de abuzuri şi ilegalităţi sub protecţia dispariţiei autorităţii autorităţilor, într-o ţară fără justiţie. Atenţia autorului nu este îndreptată însă exclusiv spre viaţa social-politică, ci, ca veritabil dascăl ce a fost şi a rămas, ne atrage atenţia şi asupra unor boli din învăţămîntul clujean şi românesc. Astfel, el vorbeşte despre „diplomele universitare”, despre „fiţuică”, despre „test la dirigenţie”, despre „40% promovaţi la bacalaureat” sau despre faptul că în România ultimilor ani „La bacalaureat se cade pe capete”.
Interesant şi plin de haz ni se pare şi catrenul „Finalitate”, care surprinde, cu haz, dar şi cu multă tristeţe, destinul învăţămîntului din România post–decembristă. Am putea da zeci de alte exemple din acest domeniu, în care autorul excelează prin calitatea umorului ca şi prin ineditul situaţiilor pe care le surprinde şi ni le aduce în atenţie. La fel ca şi la alţi confraţi, şi pentru Aurel Buzgău femeia şi relaţiile matrimoniale reprezintă un alt domeniu de inspiraţie constantă. Soluţiile alese de el fac textele sale interesante şi incitante la lectură şi menţin lectura cărţii la o cotă înaltă a interesului.
Ca cetăţean, în schimb, Aurel Buzgău reacţionează, cu har şi talent, pentru a prezenta şi lua în derîdere numeroase racile ale vieţii politice curente şi ale comportamentului unora dintre personajele ce maculează viaţa politică românească a ultimelor decenii.
Ne este foarte greu să ne oprim la un singur domeniu, întrucît, în opinia noastră, recentul volum de debut al septuagenarului Aurel BUZGĂU este, în totalitatea sa, o reuşită editorială şi epigramatică. Adresăm sincere felicitări autorului pentru curajul debutului său tîrziu, dar atît de promiţător.
Dr. Dan BRUDAŞCU