Plapuma, primăriile şi… putirinţa

RADU VIDA

Citeam undeva că grija pentru viaţa oamenilor este cel mai important beneficiu public din orice societate. Este adevărat că  administraţia publică nu se poate realiza decît îmbinînd, cît de cît, democraţia cu birocraţia, dar dacă beneficiul public iese învingător, se cheamă că scopul a fost atins.

Este, să recunoaştem, un moment tensionat în ceea ce priveşte atribuţiile administraţiei locale. Se întîmplă asta pentru că 1. nu există o împărţire teritorială adecvată condiţiilor ţării noastre; 2. importul de reorganizare teritorială a ţării nu are mai nimic cu specificitatea realităţilor de la noi; şi 3. evident că primarii şi şefii consiliilor judeţene folosesc „teritoriul” ca pe o feudă moştenită, din care se poate stoarce totul, fără a da mai nimic cetăţeanului. Trebuie ştiut pînă unde se poate trage plapuma, pentru a nu rămîne cu picioarele p’afară.

Nu am găsit nicăieri asemenea concluzii. Aşa că or mai fi şi alte cauze pentru care dezvoltarea localităţilor ţării avansează cu greutate, birocraţia rămîne suverană faţă de democraţia locală, iar interesul mărunt poartă fesul, basca, şapca şi pălăria unui cerc restrîns de indivizi.

S-a marşat mult pe descentralizare, aşa că se poate trage linie şi…cîteva concluzii. Sloganul cu descentralizarea rămîne un gest propagandistic, atîta timp cît multe entităţi administrative nu se pot susţine singure. Şi nu vorbim neapărat de sate şi comune care nu strîng bani nici cît să-şi plătească  serviciile primăriilor. Oraşe mai mici sau mai mari se află în această situaţie. Am văzut ce s-a întîmpla în momentul în care s-au dat spre susţinere (financiară, în primul rînd) şcolile, spitalele, drumurile etc. S-au adunat arierate cu carul sau TIR-ul. După caz.

Se observă la nivel general că primăriile încearcă să facă bani din piatră seacă. Şi se lansează în tot felul de… afaceri publice. Unele primării cer spre administrare porturi, cazinouri, hidrocentrale şi cîte şi mai cîte. Înaintea unor asemenea pretenţii, ar trebui să ne clarificăm termenii şi, mai ales, raportul costurilor şi a beneficiilor. Între eficienţă şi eficacitate există o deosebire fundamentală, iar ambiţiile personale n-au ce căuta în asemenea cerinţe. Ecuaţia este mult prea greu de rezolvat cu forţe mici, iar interesul societăţii poate fi lezat, dacă se dă curs unor asemenea aberaţii. Asta pentru că – repet –, deşi trebuie început de undeva, descentralizarea nu poate fi implementată doar ca produs de import, mai ales că modelele sînt luate din ţări dezvoltate, cu puternice forţe  economice locale, în care subordonarea birocraţiei este evidentă faţă de democraţie.

La noi, există oraşe mari, municipii care „externalizează” pînă şi curăţatul domeniului public, tunsul ierbii, toaletarea pomilor ornamentali… Lăsînd la voia întîmplării (citiţi: a cetăţenilor nepricepuţi, fără dotare materială şi putere fizică, de multe ori) modelele de comportament cultural în ceea ce priveşte aspectul localităţilor. Prin alte părţi ale Europei, aceste servicii nu sînt lăsate pe seama „asociaţiilor de proprietari”, tocmai pentru că frumuseţea localităţilor face parte din conceptul de care vorbeam: grija pentru viaţa oamenilor. Aşadar, toaletarea oraşelor şi satelor aduce, pe lîngă alcătuirea unor servicii concentrate pe subiect, şi locuri de muncă, şi o concepţie unitară, estetică şi practică, a ceea ce trebuie să se întîmple într-o colectivitate.  Atîta timp cît, la noi, se merge pe permanenta mărire în  bugetele locale, a sumelor alocate pentru costurile de control, nu vor avea servicii de calitate! Pe de altă parte, totala independenţă a cheltuirii banului public doar pentru punerea în practică a fanteziei unor „cerşetori” de voturi mi se pare contraproductivă. Ceea ce nu înseamnă deloc că nu trebuie făcuţi paşi spre descentralizare.
Cu grijă, însă!