Vineri apare timbrul de mediu

timbru

Vineri, 15 martie, intră în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care prevede plata unui timbru de mediu la înmatricularea maşinilor, care va înlocui actuala taxă auto.

Prin introducerea timbrului de mediu, pentru maşinile din categoriile Euro 4 şi Euro 3 se va plăti la înmatriculare o taxă mai mare cu 10-15 % faţă de nivelul din prezent. Suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro. Pentru Euro 5, nivelul taxei va fi asemănător cu cel din prezent, iar pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice nu va fi plătit nimic.

Taxă mai mare pentru motoare pe motorină

Există un cuantum diferit pentru maşinile cu motoare pe benzină şi pentru cele cu motorină, deoarece emisiile poluante din pulberi sunt mult mai mari în cazul motorinei. Însă, în cazul automobilelor cu norma de poluare Euro 5, valorile taxei sunt în medie egale, deoarece emisiile de pulberi sunt egale pentru cele două tipuri de combustibil.

Conform noului sistem de taxare, pentru un automobil Volkswagen Polo, cu motorizare de 1,5 cmc, diesel, Euro 3, fabricat în 2001, timbrul de mediu va fi de 576 euro, iar pentru acelaşi automobil, fabricat în 2000, cu aceeaşi motorizare şi nivel de poluare, dar pe benzină, timbrul va fi de 425 euro.

Pentru un autoturism Polo nou, Euro 5, cu motor de 1,2 cmc, timbrul de mediu pentru benzină va fi de 60 euro, iar pentru motorină de 36 euro.

Pentru un Ford Fiesta, fabricat din 2003, cu nivel de poluare Euro 3 şi motor de 1,4 cmc, timbrul de mediu va fi pentru diesel de 823 euro, iar pentru benzină de 933 euro.

Pentru un Logan Sandero nou, Euro 5, cu motor de 1,2 cmc, pe benzină se va plăti un timbru de mediu în valoare de 109 euro, iar pentru un autovehicul de acelaşi tip, dar cu motrină şi motor de 75 CP se va plăti un timbru de 52 euro.

Pentru un automobil Dacia Duster nou, cu motor de 1,6 cmc, pe benzină, timbrul de mediu va fi de 269 euro, iar pentru unul cu motor diesel de 110 CP, timbrul va fi în valoare de 119 euro.

Timbrul se plăteşte o singură dată

Şoferii care îşi vor plăti timbrul de mediu începînd din 15 martie au nevoie de cartea de identitate a vehiculului, de documente care atestă dobândirea autovehiculului pentru care se solicită plata timbrului şi de rezultatul expertizei tehnice efectuate de Regia Autonomă „Registrul Auto Român”.

Calculul timbrului de mediu îl face agenţia fiscală pe raza căreia persoana îşi are domiciliul. În cazul firmelor, plata se va face la agenţia unde aceasta este înregistrată ca plătitoare de taxe şi impozite. Timbrul se achită în lei la Trezoreriile Statului pe raza cărora şoferii îşi au domiciliul.

Timbrul va fi plătit o singură dată, la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere, dar nu şi în cazul tranzacţiilor civile (moştenire sau partaj). Cei care au plătit actuala taxă de poluare nu vor mai plăti timbrul de mediu.

De la plata timbrului de mediu sînt scutite autovehiculele dobîndite prin moştenire în cazul în care aceasta a intervenit în intervalul de doi ani de la data deschiderii succesiunii. De asemenea, dde plata taxei vor fi exceptate autovehiculele misiunilor diplomatice, persoanelor cu dizabilităţi, forţelor armate, forţelor de securitate a statului, jandarmeriei, poliţiei, ambulanţele, autovehiculele hibride şi electrice, cele istorice sau destinate competiţiilor sportive, precum şi cele donate autorităţilor statului cu titlu gratuit.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.