Conferinţă dedicată culturii medicale şi culturii ţărăneşti la mijlocul secolului al XIX-lea, la Cluj-Napoca

Conf. univ. dr. Constantin Bărbulescu de la Facultatea de Istorie a Universităţii “Babeş-Bolyai” va susţine, miercuri, 20 februarie, conferinţa intitulată “Cultura medicală şi cultura ţărănească la mijlocul secolului al XIX-lea în Principate. Cazurile Marin Vărzaru şi Stoian Buruiană”, la Atelierul multidisciplinar şi interuniversitar de filosofie şi antropologie medicală, care se va desfăşura la Biblioteca Clinicii Medicale II.

“Ceea ce ne propunem în prezentare este o analiză a raporturilor dintre cultura medicală modernă, dominantă, şi cultura ţărănească, la mijlocul anilor 1860 în Principatele Unite. Raporturi puse în evidenţă de anchetele autorităţilor sanitare asupra a doi vindecători ţărani: Marin Vărzaru Catană, care vindeca turbarea, şi Popa Stoian Buruiană, care vindeca nebunia. Prin intermediul avatarurilor acestor două cazuri o să vedem cum cultura medicală dominantă încearcă să supună şi, în cele din urmă, să distrugă ceea ce numeam cultura medicală ţărănească. Cu mai mult sau mai puţin succes”, spune universitarul clujean pe site-ul Atelierului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.