Turcia îşi întoarce privirile spre Orient

El Pais

Face parte Turcia din Europa? Este una din marile întrebări în jurul căreia s-au înfruntat Ankara şi Uniunea Europeană. După ce a bătut mulţi ani la porţile Bruxelles-ului şi s-a lovit de reticenţa unor membri care blochează orice decizie, guvernul premierului turc, Recep Tayyip Erdogan, pare tot mai dispus să răspundă nu la această întrebare. “În urmă cu ceva timp i-am spus preşedintelui rus Putin să ne accepte în Shanghai Five. Acceptaţi-ne şi vom spune adio Uniunii Europene”, a mărturisit recent premierul Erdogan, într-un interviu televizat.

El se referea de fapt la Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), creată în 1996 sub numele de Shanghai Five. Pe atunci membrii săi erau China, Rusia, Kazahstan, Kîrgîstan şi Tadjikistan. Organizaţia şi-a schimbat numele în OCS, în 2001, odată cu intrarea Uzbekistanului şi are ca obiective cooperarea politică, economică şi pe teme de securitate între membrii săi. Faptul că din aceasta fac parte regimuri autocrate face ca organizaţia să nu fie bine văzută în Occident. Întrebat în acelaşi interviu despre UE, Erdogan a precizat că OCS “este mult mai bună şi mai puternică”. “UE vrea să uite de noi, dar este prea timidă să o spună. Am fi cu toţii uşuraţi, dacă ar spune-o clar şi tare”, a subliniat premierul turc.

“Cred că Erdogan a lansat un mesaj UE şi NATO pentru a trata Turcia ca membru cu drepturi şi şanse egale”, spune analistul politic Ahmet Uysal. Potrivit lui, Erdogan este de părere că Occidentul nu face suficient în privinţa Siriei şi este frustrat, dar nu vorbeşte serios cînd spune că vrea să se alăture grupului de la Shanghai. Turcia este membră NATO şi vrea să devină membră a UE. Numeroşi analişti semnalează incompatibilitatea între apartenenţa Turciei la NATO şi posibilitatea de a deveni membră a grupului de la Shanghai, care se prezintă drept organizaţie rivală a NATO în chestiuni de securitate. Pe de altă parte, alianţa desfăşoară zilele acestea rachete Patriot în sudul Turciei pentru a proteja ţara de un eventual atac sirian.

În 2005, Turcia a început negocierile de aderare la UE. Totuşi din acel an, aproape că nu au mai existat progrese, iar posibilitatea reală de aderare devine tot mai îndepărtată. Pentru UE, este o problemă gravă că Turcia este singura ţară care sprijină autoproclamata Republică Turcă din Ciprul de Nord. Iar rapoartele UE semnalează periodic încălcări ale libertăţii de expresie şi alte drepturi ale omului în Turcia. Alte dificultăţi, precum conflictul armat între guvern şi Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), s-ar putea rezolva acum, cînd ambele părţi au angajat un proces de pace.

Însă multe ţări membre ale UE privesc cu resentimente această uriaşă ţară de 75 de milioane de persoane, de religie musulmană şi care împarte frontiera cu ţări problematice precum Irak, Siria şi Iranul. Nu doar guvernul turc se simte frustrat de UE. “Este ceea ce simt oamenii din Turcia, care aşteaptă de la UE posibilitatea de a obţine vize gratis”, adaugă Uysal. Între statisticile cele mai nefavorabile, circa 59,5% dintre turci cred că Turcia ar trebui să renunţe la angajamentul său de a face parte din UE.

În timp ce 14,6% cred că Turcia ar trebui să formeze o organizaţie care să rivalizeze cu Europa, potrivit unui sondaj publicat în ianuarie de Centrul de Studii Economice şi de Politică Externă (EDAM, în turcă). Însuşi Erdogan nu a menţionat nici măcar o dată aderarea Turciei la UE în cadrul lungului său discurs din septembrie, cu prilejul realegerii sale ca lider al partidului de guvernămînt. El a amintit de Europa doar pentru a critica islamofobia din Franţa şi Germania, impresie împărtăşită atît de analişti cît şi de oamenii de rînd din Turcia.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.