Protocol de colaborare pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

Un protocol de colaborare privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi a substanţelor cu efect psihoactiv a fost semnat, vineri, la Prefectura Cluj, între reprezentanţii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi cei ai administraţiilor judeţeană şi locală, instituţiilor de învăţămînt şi medicale.

Gheorghe-Vuscan-03Prefectul Gheorghe Vuşcan a evidenţiat, cu acest prilej, importanţă deosebită a acestui protocol. “La Cluj-Napoca nu mai este deschis niciun magazin de etnobotanice, la vedere. Dar aceste substanţe se tranzacţionează pe internet, se comercializează la negru şi produc efecte incalculabile pentru consumatorii tineri. Consumul unor astfel de substanţe este în creştere. Vom cunoaşte, nu peste mult timp, care este trendul acestui fenomen, dar şi cel al consumului de alcool şi de tutun în rîndul tinerilor. Un grup de specialişti va face o analiză profesionistă, care ne va conduce spre deciziile cele mai bune, fundamentate. Un laborator de cercetare a substanţelor cu efecte psihosomatice, numite generic etnobotanice, va fi deschis şi va identifica compoziţia acestora substanţe. Vor fi demarate programe ce vor viza prevenirea consumului de acestor substanţe”, a spus prefectul Gheorghe Vuşcan.

Emil-Boc-55Prezent la ceremonie, primarul Emil Boc şi-a exprimat mulţumirea că un astfel de proiect este abordat într-un cadru responsabil. “Atît în calitate de autoritate publică cît şi de părinte şi de cetăţean al acestui oraş, ştiu că problema drogurilor, a etnobotanicelor devine pe zi ce trece una majoră pentru comunitate. A o ignora înseamnă a fi complice la un astfel de fenomen. Prevenţia este cea mai bună modalitate de a economisi bani, în timp. Propunerea adresată, azi, specialiştilor în domeniu de a face un studiu ştiinţific asupra compoziţiei etnobotanicelor este binevenită. Municipalitatea va susţine şi financiar acest proiect, împreună cu consiliul judeţean, şi pe partea de cercetare de specialitate, şi în privinţa laboratorului de cercetare pentru identificarea substanţelor halucinogene”, a spus primarul Emil Boc.

El a subliniat, totodată, că nu orice comunitate din România are şansa să aibă expertize medicală, universitară şi de specialitate juridică reunite pentru a servi unui interes comunitar major.

La ceremonia au luat cuvîntul, de asemenea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Oleleu, Comisarul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) şi Antidrog, Horia Oltean, şi şeful DIICOT Cluj, procurorul Mircea Hrudei.

După semnarea protocolului de către prefectul Gheorghe Vuşcan, primarul Emil Boc, comisarul şef al BCCO, vicepreşedintele CJ, Ioan Oleleu, printre primii care au aderat la cele prevăzute în document s-au aflat preşedintele Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca, Costel Siserman, prorectorul Călin Rus al Universităţii “Babeş Bolyai”, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Cristiana Ciortea, şi prorectorul Valentin Cernea al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.