Imagini foto cu vechiul oraş Gherla

Municipiul Gherla are cu ce să se laude în ceea ce priveşte trecutul istoric şi arhitectura oraşului. Vechiul Armenopolis a fost totdeauna renumit pentru clădirile monumentale şi pentru valorile spirituale. Nu întîmplător, urbea de pe Someş este cunoscută şi apreciată în rîndul istoricilor sau al arhitecţilor (oricînd poate constitui exemplu pozitiv în domeniul disciplinei riguroase a construcţiilor sau a străzilor, armenii ştiind foarte bine ce şi cum fac!).

Chiar şi în unităţile de alimentaţie publică din oraş putem găsi fotografii care reflectă aceste caracteristici specifice frumoasei aşezări transilvane. Zilele trecute am trecut pragul modernului restaurant de pe strada Clujului nr.10, unde ne-a întîmpinat o inedită expoziţie de artă fotografică cu imagini din municipiul Gherla. Pe pereţii unităţii sînt expuse 15 mari fotografii cu biserici şi monumente istorice de pe raza oraşului, printre care amintim doar impozanta Catedrală Armenească (oricum, emblema localităţii, asta e cert!) sau Biserica „Solomon” aparţinînd tot cultului catolic-armenesc. Cei care intră în acest local este întîmpinat de o adevărată galerie de artă fotografiică, aşa cum găsim în marile metropole europene, unde arta culinară şi arta propriu-zisă se îmbină într-un mod armonios.

Deci, cine doreşte să vadă imagini din Gherla de altădată, să poposească pentru cîteva minute ( poate sta şi mai mult, fiindcă la această unitate ospitalitatea este la ea acasă) la restaurantul de pe strada Clujului, pentru a-şi face o impresie foarte bună referitor la popularizarea valorilor arhitecturale din localitate. O iniţiativă demnă de urmat şi de alţi proprietari de baruri sau pizzerii, aşa cum am văzut şi în unele unităţi de profil din Cluj-Napoca.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.