Rendez-vous musical avec ALEXANDRA FIŢ

Afis Alexandra FitPublicul meloman este invitat la o întîlnire muzicală cu Alexandra Fiţ – tînără muziciană din ţara noastră, cu o carte de vizită impresionantă. Piano Cazola şi Sabin Events, organizatorii evenimentului, ne dau întîlnire în această seară, la ora 19, în ambianţa deja cunoscută a Piano Cazola (Str. V. Fulicea nr. 3), pentru a asculta muzică din repertoriul unor Georges Moustaki, Felix Leclerc, Charles Trenet, Joe Dassin, Claude Nougaro, Barbara sau Edith Piaf, tot atîtea repere ale căror sonorităţi au marcat cultura muzicală francofonă de după 1930. Din repertoriul celor amintiţi şi-a selectat programul Alexandra Fiţ, pe care-l va interpreta în formula pian şi voce, formaţia sa de muzician şi pianist clasic îmbinîndu-se cu poezia, cu melodicitatea, tandreţea şi îndrăzneala chansonului francez. Naturaleţea şi firescul cu care Alexandra Fiţ interpretează acest repertoriu o transformă într-un ambasador cultural remarcabil. Ea reuşeşte o reflectare pe cît de fidelă, pe atît de vie a acestei perioade, oferind momente de reală satisfacţie auditoriului.

Cîştigarea, în 2008, a Premiului I la Festivalul Internaţional al Cîntecului Francofon de la Split, Croaţia, premiu ce i-a fost decernat de însuşi celebrul Georges Moustaki în calitate de preşedinte al juriului, a făcut ca Alexandra Fiţ să devină un nume nelipsit la manifestări ale francofoniei, fie că acestea au loc în Germania, Olanda, Croaţia, Bulgaria sau India.

Despre artistă, în cîteva cuvinte: a început studiul pianului la vîrsta de patru ani cu părinţii, ambii profesori de muzică. Începe pregătirea sistematică în 2003, sub îndrumarea cunoscutei profesoare dr. Stela Drăgulin, absolvind în 2007 studiile de Licenţă şi, ulterior, Masteratul Piano Performance la Facultatea de Muzică a Universităţii „Transilvania” din Braşov, unde a devenit, în 2008, preparator universitar. Premiilor naţionale şi internaţionale, recitalurilor, concertelor camerale şi cu orchestra li s-au alăturat, începînd din 2006, apariţiile pianistei la festivaluri sau concursuri internaţionale de cîntec francofon, ea abordînd formula pian solo/voce.

Un recurs la memorie ne spune că debutul Alexandrei Fiţ a avut loc pe cînd avea doar şapte ani, pe prispa unei case din Apuseni, dar acela a fost „cel mai greu concert” – spune ea astăzi – pentru că se petrecea în faţa „prietenilor ei de breaslă”, pentru că de faţă „erau toate stelele posibile din Munţii Apuseni şi toată pădurea aceea”.

***

Pentru FĂCLIA de Cluj, în exclusivitate, acest scurt interviu.

• Există pentru tine un răspuns la întrebarea: “De ce muzică franceză?

– Sînt legată din copilărie de cultura şi limba franceză – elemente indisolubile muzicii franceze. Ca structură, temperament, gust, mă regăsesc şi mă îmbogăţesc necontenit din prinosul ei. Apoi apare imperativ necesitatea de a împărtăşi, de a da mai departe ceea ce am primit. Un secret trebuie rostit ca să fie secret.

• Cum consideri că se exprimă mai bine muzica franceză: instrumental sau prin inflexiunile vocii?

– Cu mintea şi cu sufletul.

• Care este semnul de legătură pe care l-ai pune între pian şi muzica franceză?

– Cel dintre bărbat şi femeie. Se descurcă foarte bine pe cont propriu, dar împreună e mult mai frumos.

• Ce a existat mai întîi în demersul tău artistic: vocea sau pianul?

– Vocea cu care am exprimat ferm că vreau să fac pian.

• Muzica franceză este muzica prin care se exprimă cel mai fidel…

– Natura umană.

• Ce a însemnat pentru tine cîştigarea premiului I la Festivalul Internaţional al Cîntecului Francofon de la Split?

– Recunoaşterea valorică în ochii lui Georges Moustaki, prezent la festival în calitate de preşedinte al juriului.

• Numeşte un artist a cărui muzică o interpretezi şi pe care îl pui pe prima treaptă a preferinţelor tale?

– Eu nu ştiu să ierarhizez. Cum mi-aş putea ierarhiza părinţii, bunăoară? Fiecare cu aportul său nepreţuit, de neînlocuit… Dar, ca să răspund oarecum, fie că interpretez lucrări din repertoriul lor, sau nu, într-o ordine care nu spune aşadar nimic în termeni de ierarhie, le-aş numi pe Barbara, pe Maria Tănase, pe Juliette Greco, l-aş numi pe Claude Nougaro, pe Georges Moustaki, pe Jacques Brel.

• În ce măsură rezonează muzica pe care o cînţi cu publicul tău, de obicei? Există anumite aşteptări, conduite pe care le pretinzi?

– În măsura în care sînt eu capabilă să transmit, iar oamenii din public să primească. Aşteptări? Pretenţii? Mai degrabă temeri: să nu apară bruiaje care m-ar putea deconcentra şi ar putea periclita momentul artistic şi, deci, legătura construită pînă la acel moment cu cei de faţă. E atît de vulnerabil acel moment… Sînt întotdeauna profund recunoscătoare unui public conştient, care mă protejează.

• Cum ai descrie publicul clujean?

– Un public care îşi răsfaţă artiştii cu prezenţa afectivă, atentă, conştientă, un public deosebit de respectuos şi de cald.

• Există viaţă dincolo de muzică?

– Nu pot eu şti. Ştiu doar că unde e Viaţă e şi Muzică, iar unde e Muzică, e Viaţă.

M. BOCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.