Gherlenii apreciază personalităţile oraşului

Municipiul Gherla nu duce lipsă de valori intelectuale. Dovadă în acest sens stă şi festivitatea de dezvelire a unei plăci comemorative în memoria fostului profesor de matematică Sütő György (1934-1985), autor al mai multor manuale şcolare, fost dascăl în cadrul Liceului Teoretic „Petru Maior” din localitate, una dintre cele mai cunoscute unităţi de învăţămînt din zona Transilvaniei.

Pe lîngă bogata activitate didactică, profesorul Sütő György s-a remarcat şi prin dăruirea cu care s-a apropiat de elevi, fiind organizatorul unor drumeţii, tabere de schi sau al unor concursuri de orientare turistică, iubit şi apreciat atît de copii, cît de părinţi. Peste 20 de ani a condus cercul pedagogic al profesorilor de matematică din zona Dejului şi Gherlii, îndrumînd paşii a zeci de generaţii de tineri în acest domeniu.

Placa comemorativă a fost dezvelită în cimitirul romano-catolic din municipiul Gherla în prezenţa viceprimarului Ioan Neselean şi a foştilor elevi ai dascălului omagiat, Török Bálint şi Raff László.

Despre personalitatea şi activitatea didactică a profesorului Sütő György a vorbit prof. Balázs Bécsi Attila, directorul Fundaţiei Culturale „Téka”. Au fost prezenţi şi reprezentanţii echipei de cercetaşi „Czetz János” din localitate.

Placa comemorativă a fost realizată de artiştii gherleni, fraţii Kötő János şi Márton.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.