DGA: Peste 250 de angajaţi ai MAI, membrii unor grupări organizate, au fost depistaţi de procurori în 2012

Peste 250 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), membri ai unor grupări organizate care au intrat în vizorul DIICOT, au fost depistaţi cu sprijinul procurorilor anticorupţie, în cazuri referitoare la infracţiuni de corupţie, contrabandă, evaziune fiscală, sustragere de produse petroliere, înmatriculări în fals sau eliberarea frauduloasă de permise de conducere, precizează Direcţia Generală Anticorupţie în Bilanţul pe anul 2012.

“Avînd în vedere expertiza profesională acumulată la nivelul direcţiei generale, în anul 2012 s-a urmărit documentarea unor cauze complexe şi organizarea unor acţiuni de anvergură care să vizeze destructurarea unor grupuri organizate în care erau implicaţi şi lucrători ai ministerului. Astfel, a fost documentată activitatea infracţională a 34 de grupări organizate, compuse din 404 persoane, dintre care 266 lucrători ai ministerului. În sarcina acestora s-a reţinut săvîrşirea unor infracţiuni de corupţie, în conexiune cu contrabandă, evaziune fiscală, sustragere de produse petroliere, înmatriculări în fals şi, nu în ultimul rînd, eliberarea frauduloasă de permise de conducere”, informează DGA.

Pentru a proba faptele de corupţie, în anul 2012 ofiţerii DGA au organizat 65 de supravegheri operative şi 183 de acţiuni de prindere în flagrant. Acestea au vizat 203 persoane cercetate pentru comiterea diferitelor infracţiuni

În anul 2012, instanţele de judecată au pronunţat 370 de hotărîri (în dosare aflate în diferite grade de jurisdicţie), dintre care 181 au rămas definitive. Totodată, instanţele au condamnat, în total, 699 persoane, dintre care 289 definitiv. Din rîndul persoanelor condamnate definitiv, 121 au fost angajaţi ai MAI.

Din totalul dosarelor în care s-au efectuat acte procedurale pentru perioada 2005 – 2012, procurorii de caz au dispus 1.568 de rechizitorii, fiind pronunţate de către judecători 1.598 de hotărîri (în diferite faze ale procesului penal), dintre care 921 definitive.

În perioada amintită, instanţele de judecată au condamnat peste 1.700 de persoane (din care 61,5% definitiv). Din rîndul persoanelor condamnate, 608 au reprezentat angajaţi ai MAI: 28% ofiţeri, 69% agenţi/subofiţeri şi 3% personal contractual.

Persoanele condamnate din cadrul MAI sunt. 74% din domeniul ordinii şi siguranţei publice, 21% din administraţia centrală şi 5% din aparatul central

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.