Obama şi Boehmer calcă pe urmele europenilor

AFP

Publicaţia The Economist îi satirizează pe prima pagină a ediţiei sale de vineri pe preşedintele american Barack Obama şi pe preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, John Boehner. “America devine europeană. Un sistem zdrobit, un acord jenant şi nici o soluţie în perspectivă…” titrează influentul săptămînal britanic.

După săptămîni de negocieri între democraţi şi republicani, Congresul american a validat un acord ce a permis evitarea “zidului bugetar”, care ar fi făcut ca de la 1 ianuarie să fi intrat în vigoare în mod automat măsuri de austeritate forţate constînd în reducerea cheltuielilor publice şi creşterea impozitelor. Dar deciziile privind reducerea cheltuielilor bugetare au fost amînate pentru încă două luni.

“În ultimii trei ani, liderii americani au privit cu un dispreţ prost disimulat modul în care UE gestionează criza din zona euro (…) Aceste critici erau valabile, dar de acum înainte cei care le-au făcut trebuie să se uite şi în ograda lor”, avertizează The Economist.

“Cel mai trist lucru ce reiese din acordul de săptămîna aceasta este că Obama şi Boehmer par să ignore cît de mult rău face ţării spiritul lor partizan”, continuă săptămînalul britanic, care în luna noiembrie lansa un apel mai puţin entuziast decît în anul 2008 pentru un vot în favoarea lui Obama, pe care îl caracteriza drept “diavolul pe care îl cunoaştem”.

“Cum ar putea ţările în dezvoltare să aibă încredere în leadership-ul SUA, atunci cînd acestă ţară pare incapabilă să-şi rezolve propriile probleme?” “Eşuînd încă o dată în a rezolva o problemă bugetară fundamentală pentru America, Obama şi liderii republicani construiesc Bruxelles-ul pe Potomac”, rîul care trece prin Washington, concluzionează publicaţia.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.