Opinii: O cacealma: libertatea fără independenţă!

Ce puţin, ce rar şi ce greu pricepem cîte ceva din istoria, din viaţa pe care o trăim! Ce-i drept, nici nu ne străduim să  pricepem şi să învăţăm din vîltorile, experienţele şi umilinţele prin care trecem. Sîntem mereu voioşi, resemnaţi, gata de a ne arunca înainte, chiar de ştim că acolo e o groapă sau un alt jug, de a spera cu infinită naivitate, că va fi mai bine, mai normal, mai aproape de adevăr. Să apelăm la două exemple…

Încă din finalul celui de-al doilea război mondial, oamenii noştri politici au socotit că e bine să întoarcem armele cu un anume tîlc, împotriva acelora cu care am plecat la luptă. Şi am pornit – s-a zis şi se zice – să recuperăm Bucovina şi Basarabia. Am eşuat departe de ţară şi lamentabil. Ne-am întors cu armele invers, să dezrobim Ardealul. Noi găsim mereu, oricînd şi oriunde, un motiv, o scuză, o scăpare, un obiectiv viabil. Sovieticii au zis, şi ei, că ne-au eliberat de sub jugul fascist. Pe undeva era un adevăr mic, şubred, coafat. Apoi, străinii – din cele patru puncte cardinale! – ne-au asigurat că am devenit liberi, că sîntem un popor liber. Aşa a fost în parte, dar noi n-am observat mîrşăvia: ni s-a dat libertatea şi ni s-a luat IAR independenţa! Era o libertate oferită cu gamela, cu porţia; ni s-a dat regimul comunist, cu economia şi agricultura lui, cu şcoala şi doctrina lui, cu comisarii NKVD şi KGB şi cu tot restul. O vreme, am răbdat şi am văzut cum semenii noştri pier în temniţe, gulaguri, în deportări … Cei ce ne-au dăruit libertatea LOR, şi ne-au luat independenţa, ne socoteau gubernia, colonia, teritoriul lor propriu. Iar noi, ca orice supuşi, îi urmam. După eforturi uriaşe şi periculoase, am impus oarece independenţă şi am trăit cu impresia că sîntem independenţi, că gîndim, facem, durăm ceea ce vrem noi! Am uitat o leacă de gubernia, de colonia, de teritoriul stăpînului.

Ce s-a mai întîmplat? A venit – se ştie cum şi de unde – revoluţia, care ne-a redat IAR Libertatea, după o jumătate de veac în care am fost consemnaţi la domiciliu. Cam forţat! Şi tot ca odinioară, am pierdut IAR independenţa! Noii stăpîni ne-au impus regimul lor, economia şi agricultura lor, filozofia şi disciplina lor. Devenisem colonia altora, partenerii (citeşte: servitorii) şi supuşii altora. S-au schimbat stăpînii de ieri, cu alţii, o idee mai maleabili, mai blînzi, mai subtili, dar tot atît de perverşi. Şi am ajuns IAR colonie, protectorat, ţinut, unde diverşi ambasadori joacă rolul de guvernatori pe faţă! Hotărîm noi ceva? Zidim ceva? Construim o lume? Nici vorbă. Am fost puşi, (fără să ne dăm seama), să ne distrugem ţara, ceea ce am construit, ba s-o şi vindem. Am avut din decembrie încoace o seamă de guverne, dar putem spune că nici unul n-a guvernat România. Au guvernat-o FMI (SUA), UE, NATO şi altele asemenea foruri de pură democraţie, care au în soldă nenumărate colonii moderne. Comisarii acestora vin la Bucureşti ca în ograda lor, dau ordine, penalizează, cer, impun, fac ce vor. Nici nu s-a creionat bugetul pe acest an, şi vulturii lacomi de la FMI vin să vadă dacă e pe placul, pe pofta şi pe dorinţele lor. Detest FMI-ul definitiv şi irevocabil. Mi-ai dat bani, am termen la care trebuie să-ţi retorn datoria. Şi atît. Dar ei ne îndoapă cu credite, cu bani, ne ţin în şah, în termene, în neputinţă, nu cumva să ne descurcăm singuri. O ţară nu se mai ocupă azi cu armate, e costisitor şi jenant, ci cu multe şi fără sfîrşit credite. E cea mai sălbatică ocupaţie. De ce e aşa? Ne-a spus Stalin, imediat după război: “Acest război nu este ca acela din trecut. Oricine ocupă un teritoriu (sic!) impune acolo şi propriul sistem social. Impune propriul sistem social pînă acolo unde înaintează armata lui”. Am avea de făcut un mic retuş: … “Pînă acolo unde îşi impune creditele sale!”. Sîntem liberi, dar nu şi independenţi. E o mare cacealma!
Viorel CACOVEANU