Tradiţii de Bobotează

În satele de pe Cîmpia Transilvniei se păstrează cu sinţenie obiceiurile şi datinile populare legate de Bobotează, prima sărbătoare religioasă a anului 2013 fiind marcată   de populaţia din mediul rural (dar, şi la oraşe!) prin tradiţii creştineşti. Astfel,  Aghiasma Mare, adică apa sfinţită de la Bobotează, are o mult mai mare putere tămăduitoare decît Aghiasma mică. De aceea, ea se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămîne tot aşa de proaspătă, de curată şi plăcută la gust ca şi cînd ar fi chiar atunci scoasă din izvor. Cu această apă sfinţită se stropesc persoanele şi lucrurile care trebuie curăţate sau sfinţite. Fiecare familie trebuie să ia din Aghiasma de la Bobotează şi să o păstreze într-un vas curat şi la loc de cinste. Se gustă din ea pe nemîncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post sau în zilele de sărbători mari, după ce venim de la biserică, mai ales cînd nu ne împărtăşim.

icoana   Se obişnuieşte ca credincioşii să bea din Aghiasma Mare timp de opt zile în şir, începînd din ajunul Bobotezei, pînă la încheierea praznicului, adică pînă la 14 ianuarie. După aceea, ea se poate lua numai după Spovedanie. Îndeosebi cei opriţi de la împărtăşire se pot mîngîia luînd Aghiasma şi apoi anafura. Cînd ne împărtăşim, Aghiasma se ia după împărtăşire, fiind mai mică decît Sfînta Împărtăşanie, iar cînd luăm numai anafura, Aghiasma se ia înainte de aceasta, fiind mai mare ca anafura. Putem stropi cu Aghiasma cea Mare casa, curtea şi grădina, gospodăria, ogoarele şi livezile noastre, pentru a le feri de rele. În caz de boală, putem, de asemenea, să gustăm din ea cu credinţă. Căci apa aceasta, avînd într-însa darul şi puterea dumnezeiască a Sfîntului Duh, a făcut adesea multe minuni, însănătoşind bolnavi, tămăduind răni, apărînd de rele, de necazuri şi de primejdii. Noi ne-am aflat în comuna Geaca, unde preotul paroh al Bisericii Ortodoxe din localitate, Călin Sighiartău, a slujit o foarte frumoasă slujbă, la care au participat sute de credincioşi, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, în frunte cu primarul Ioan Miron, prezent la acest important eveniment cu toată familia, aşa cum stă bine unui bun şi destoinic gospodar. Înaintea slujbei lumea a ieşit la icoana  din hotarul denumit ‘’Fînaţe’’, unde a avut loc sfinţirea apei, Icoana fiind dusă de un grup de copii îmbrăcaţi şi ei în frumoase costume populare, specifice zonei respective. În zilele premergătoare Boboteazei, preotul satului Geaca (şi preoţii celorlalte 5 localităţi componente ale comunei) a umblat din casă în casă, fiecare familie  luînd din Aghiasma de  Bobotează. Este o tradiţie veche ce se păstrează cu mare fast şi în zilele noastre. În cadrul slujbei de duminică a evoluat şi corul mixt al bisericii dirijat de Geta Balla, care a susţinut un adevărat concert de muzică religioasă, aşa cum obişnuişte la fiecare sfîrşit de săptămînă.

Astfel de slujbe religioase s-au oficiat la sfîrşitul săptămînii trecute şi în satele Chiriş, Lacu, Legii, Puini şi Sucutard,   localităţi componente ale comunei Geaca, unde toate sărbătorile acestei ierni au purtat semnul păcii, liniştii sufleteşti şi al prieteniei, caracteristice oamenilor de pe aceste meleaguri ale Cîmpiei Transilvaniei.
SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.