De ce a acceptat USL o întîlnire informală?!

Ilie CĂLIAN

CALIAN Convocarea simultană a tuturor partidelor politice parlamenta-re la “consultări” pentru constituirea noului guvern, prin desemnarea pri-mului ministru, se poate justifica, din punct de vedere constituţional, fie atunci cînd “consultările” sînt o simplă formalitate – dată fiind majoritatea covîrşitoare a unui partid ( unei coaliţii -, fie atunci cînd se urmăreşte crearea unui guvern de uniune naţională. A doua situaţie nu se poate susţine, prin aritmetica parlamentară. Deci, ori Băsescu a considerat că nu mai poate “juca” nimic, ori va încerca o năzbîtie. Chiar dacă a doua variantă ar putea fi luată în discuţie teoretic (dată fiind psihologia lui Traian Băsescu), mă îndoiesc că ar putea fi vorba de aşa ceva. Nu doar pentru că o a doua sfidare a votului majorităţii electora-tului, după referendumul din vară, ar stîrni un enorm scandal în ţară, dar şi pentru că atmosfera externă – pe care s-a bazat Băsescu – îi este defavorabilă. În plus, nici nu ar avea şanse să constituie ceva asemănător unui guvern pe baza ARD ( PDL, PPDD şi UDMR.

De fapt, aici este cheia problemei. Revenirea la un guvern con-dus de PDL ar avea un efect intern catastrofal asupra opiniei cetăţenilor, un efect greu de controlat de către Băsescu: el poate controla per-soane prin şantaje cu “dosare”, dar nu poate opri o întreagă naţiune. Însă, de vreme ce Băsescu a avut o întîlnire “informală” cu Victor Ponta şi Crin Antonescu, lucrurile par deja clare: USL va guverna, iar prim-ministru va fi Victor Ponta. Problema ciudată e alta: disponibilitatea USL de a oferi un minister UDMR. De ce ar avea nevoie USL de o participare a Uniunii maghiare, cînd are o asemenea majoritate în Parlament? O explicaţie ar fi aceea că nu doreşte să-i lase lui Băsescu nicio şansă de a face “jocuri” în Parlament, cu încercări de moţiuni de cenzură sau felurite şicane procedurale. O alta ar fi aceea că îşi doreşte subminarea poziţiei PDL în PPE, din care face parte şi UDMR. Adică, participarea la guvernarea României a unui membru al PPE, alături de socialişti şi liberali, ar tăia popularilor europeni orice şansă morală de a cîrti împotriva USL şi l-ar pune pe Băsescu în situaţia de a vorbi singur. În fine, s-ar mai pune şi problema atenuării tonului şi elasticizării poziţiei UDMR cînd se va pune problema revizuirii Constituţiei şi elaborării unei noi structuri teritorial-administrative.

Însă chestiunea participării UDMR la guvernare este foarte sensibilă, din cauza respingerii ei de către majoritatea care a votat pentru USL. Este absolut limpede că populaţia care se implică în viata politică cu luciditate şi înţelegere a realităţii şi mecanismelor democratice româneşti – aceşti participanţi statornici la vot nu mai acceptă anumite compromisuri politice, acelea care sînt, de fapt, compromiteri.

Aceştia înţeleg că principiile democraţiei – adică ale respectării voinţei electoratului, bună ( rea – au fost umilite atît la referendumul pentru demiterea preşedintelui, cît şi la alegerile pentru noul parlament, prin care reprezentanţi ai PDL au ajuns în parlament de-şi nu au avut majoritatea voturilor, cît şi prin încercarea USL de a-şi obţine – cu umilinţă! – o recunoaştere “oficială” (nu amicală) din partea atotputernicilor (deocamdată!) “populari” europeni ( germani prin inter-mediul UDMR, o organizaţie etnică, şi nu de partid, care a fost complicele mişel al guvernării PDL şi al tuturor acţiunilor antiromâneşti ale lui Traian Băsescu. Pe de altă parte, este greu de crezut că UDMR – ca-re abia a intrat în Parlament cu 5,1%, graţie neparticipării suficiente a românilor la vot – va deveni rezonabilă în dezbaterile despre Consti-tuţie şi reorganizarea teritorial-administrativă. Dimpotrivă, este de aşteptat ca UDMR să se radicalizeze, ca să se justifice în faţa alegăto-rilor săi şi a celor care n-au votat-o, să înceapă şi ea să servească zilnic maghiarofonilor cîte-o linguriţă de Trianon, poate-poate va primi de la Budapesta o parte din fondurile pe care aceasta le oferă celorlalţi maghiari din România, extremiştilor “fără graniţe”.

Cei care au votat şi au asigurat USL o majoritate confortabilă în noul parlament sînt îndrituiţi să se întrebe, cu îngrijorare, de ce a fost necesară o întîlnire “informală”, la miezul nopţii, a USL cu Băsescu: se pune la cale un tîrg despre care noi, electoratul, nu trebuie să ştim ce poveri ne pune pe umeri?!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.