Pelerina neagră şi aspră

Cam aşa-i, deja, noiembrie cel mohorît, care coboară parcă şi-n suflet negură, frison şi tristeţe. Începe, de fapt, direct, cu Ziua Morţilor şi lumea se buluceşte spre cimitire să ofere buchete de regrete, printre lacrimi de crizanteme, celor duşi. Obiceiul este, fără îndoială, frumos şi cei de dincolo de Styx merită asta. Dar întotdeauna nu poţi să nu te-ntrebi: oare nu meritau, poate, mai multă iubire, atenţie, stimă, timp, chiar şi o floare, cînd trăiau?

Cam aşa-i, deja, noiembrie …

Vine frigul, cresc preţurile, năpădesc facturile cele grele la gaz, la lumină, pînă şi apa te pişcă la portofel, căci criza asta nu că nu trece, ci parcă vine mereu, neobosit, cu forţe proaspete, deşi alţii au depăşit-o demult. Plătim în dreapta, plătim în stînga, plătim din cauza dreptei, zic unii, plătim din cauza stîngii, zic alţii, întotdeauna se găseşte un ţap ispăşitor căruia să-i aruncăm în spinare, dar omul de rînd, cel care suferă, nu-i prost, deşi s-a prea învăţat să rabde multe, măcar de-ar învăţa ce-i de ţinut minte.

Vine iarna cu gerul şi seceta din vară nu ne poate consola.

Un an prost, ce a pus agricultura pe butuci, a pîrjolit pajiştile, a pleznit economia, care şi aşa era cum era.

Un an prost, ce a pus sănătatea, economia, învăţămîntul la pămînt şi zău că nu seceta-i de vină.

Un an prost, căci am ajuns mai săraci şi mai stresaţi, după cum zic statisticile, dar şi mood-ul fiecăruia, adică buna dispoziţie, markerul unei stări normale a organismului uman şi a societăţii omeneşti.

Un an prost, căci la noi acel joie de vivre, acea bucurie de a trăi, nu se vede nici cu lupa, nici la microscop. Grijile curg, niagare, insecuritatea se iţeşte de după colţ, speranţa fuge cu linia orizontului.

Prosperă ceva? O, da: impostura, superficialitatea şi ura, şmechereala, corupţia, şpaga, mita, în forme multiple, neîncrederea şi nefericirea.

Greşelile se plătesc, se ştie. Dar, din păcate, nu întotdeauna egal. Şi nici întotdeauna de către cei care le-au făcut. Aşa că este absolut perdant să le tragem, ca fraierii, la xerox. Cine nu-şi recunoaşte greşelile, riscă să le repete, ne învăţa, încă, Blaise Pascal. Dar cine l-a ascultat? Greşesc, desigur, ce-i ce promit marea cu sarea, ce-nşeală pe rupte, dar greşesc, categoric, şi cei care aleg să fie-nşelaţi.

Tot Filosofia ne învaţă că niciodată nu-i prea tîrziu. Dacă nu facem aceleaşi greşeli. Asta a spus-o Einstein, dar nici de la el n-am vrut să-nvăţăm.

Deci, merită să ne trezim? Din buimăceală, din aiureală, din minciunile frumos colorate şi bine parfumate? Merită.

Deci, merită să gîndim cu capul? Să analizăm corect, lucid, raţional, sistemic, global şi predictiv? Merită.

Deci, merită să investim, iar, în Speranţă? Adică să fim convinşi că putem schimba ceva pozitiv şi că asta depinde de noi. Dacă vom şti alege grîul de neghină, adevărul de minciună, faţa reală de mască, ideea sănătoasă de panglică colorată, sforăitoare şi copleşitoare. Merită? Merită.

Se poate gîndi şi aşa: după noiembrie cel cu Pelerina neagră şi aspră, umed şi mohorît, vine decembrie cu albul zăpezii, în care soarele, chiar şi iarna, aprinde briliante. Căci ele sînt acolo.

Acolo sînt şi promisiunile, cele adevărate, ale Naşterii Domnului, care dintotdeauna ne-a spus să avem Iubire – Credinţă – Speranţă. Şi, dintr-odată, orizontul nu mai fuge, ci se poate deschide cu lumină, frumuseţe şi senin.

Şi asta e cheia: depinde de noi.

Stela-Maria IVANEŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.