Egoismul cel de lut

Asta mă doare, să văd ceva atît de neomenesc ca acest egoism de lut …

Îl vezi la oamenii de toate vîrstele, la oameni educaţi (mai mult), la oameni needucaţi (mai puţin), la copii (atavism sau maleducaţie?), la oameni credincioşi (foarte curios!), la atei (perfect explicabil).

Cum se poate?

Nu vi s-a-ntîmplat?

Ajunge să fii bine, să ai o reuşită şi brusc cei mai buni prieteni te invidiază crunt, ceea ce nu-i împiedică nici pe ei, nici pe rudele tale, nici pe cunoştinţele de-o zi să dea buzna să-ţi ceară să le rezolvi tot timpul ceva. E îngrozitor, căci nu ţi-ar ajunge 24 de ore pe zi! După ce s-au milogit şi te-au exasperat, pînă ai cedat, îţi zic sec sau chiar dispreţuitor: „s-a rezolvat, nu trebuia să te deranjezi, am aranjat eu!”. Care „eu”?

Ajunge să fii rău, să ai un necaz, brusc se face în jurul tău luminiş, cei mai buni prieteni te părăsesc (sigur!), rudele vor deveni, brusc, f. f. f. ocupate, prinse, indisponibile, inexistente! (foarte sigur!)

Ajunge să fii iarăşi bine şi iar năvălesc „gîndacii”, doar-doar te vor mai păcăli o dată şi, culmea, o şi fac! Cine-i tembelul? Tu.

Egoismul îl face pe om animal, se ştie, dar parcă nu poţi accepta asta.

… Uite-l, e bolnav, are ceva, nu-i vorbă, dar nu-i grav deloc, şi tu şi eu avem destule, mai grave şi mai multe, dar el se miorlăie şi se văicăreşte în gura mare, cu neruşinare, distrugînd totul în jur. În două zile a uitat şi se miră cînd îi spui că nu merita circul, îl neagă cu vehemenţă, şi, evident tu „nu-l înţelegi”. Data viitoare tot aşa şi iar aşa. Şi cînd va avea, într-adevăr, ceva serios, nimeni nu-l va crede. Am văzut asta în repetate rînduri şi la bărbaţi şi la femei şi mă tot întrebam: „Ăştia n-au auzit în copilăria lor de povestea cu <vine lupul>”? Şi cînd, într-adevăr, lupul a venit, nu l-a ajutat nimeni, căci nimeni nu l-a crezut. Aşa se şi întîmplă, nici o grijă!

… Uite-l, ajunge sus, undeva pe scenă, numai el ştie cum, şi gata, se crede buricul Lumii, cel puţin, şi îi pasă de ceilalţi … deloc! Poţi să fii tu foarte bun, foarte competent, foarte serios, foarte cinstit, foarte devotat, el nu şi nu! Contează doar interesul lui şi, evident, al familiei sale, amantei sale şi eventual al cîinelui său, dar asta nu-i sigur. Ce egoisme pot naşte banii şi puterea! … e şi greu de crezut, dacă n-am avea exemple cu nemiluita.

… Uite-o, prin secrete doar de ea ştiute s-a fofilat cumva în vreo graţie de bărbat puternic, care i-a tras o pleaznă-n sus pînă a devenit şi ea „cineva”. Gata! De-aici începe amnezia, îşi uită părinţii, prietenii vechi, graiul şi vorbeşte de crezi că nu mai cunoaşte limba română. Nu mai cunoaşte decît interesul care nu-i decît unul singur: banul! Mult, mare, gros, murdar, nu contează, să fie! Poate sînt „doar” nişte case (multe) şi apartamente (foarte multe), nu contează, să fie! Şi-atunci, ce contează? Ruşinea? Aiurea! Oprobriul public. Ce-i ăla? Legea? Ce-i aia?

… Uite-i cum nu mai ştiu respecta pe nimeni şi nimic, nici pe Mama, nici pe Tata, nici Ţara, nici Legea, nici Natura, nici Valorile morale fundamentale, nici Iubirea, nici Credinţa! Cum să-i ierţi? Ce să le spui?

Egoismul de lut îi încorsetează, sărmanii, într-atît încît este sigur că într-o zi lutul va fi prea greu, mult prea greu pentru a-i lăsa să respire şi să se înalţe.

Stela-Maria IVANEŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.