Inaugurarea noului bloc operator la Clinica de neurochirurgie

Cu întîlnirea de vineri, 2 noiembrie, 2012, o zi ce nu va fi deloc uitată, s-au finalizat lucrările proiectului de modernizare şi dare în folosinţă a noului bloc operator – cinci săli de operaţie, o nouă staţie de sterilizare, aparatură de ultimă generaţie -, totul pentru o activitate la standardele cerute şi reclamate, un pas important pentru “a privi înainte cu încredre. Deviza noastră este Labor Omnia Vincit Improbus/O muncă perseverentă învinge orice, întreaga noastră munca s-a desfăşurat şi se desfăşoară sub această deviză”, am citat din prof. dr. Ştefan Florian, şeful Clinicii de neurochirurgie, preşedintele Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Iuliu Haţieganu’ (continuarea în pagina )

Demostene ŞOFRON

Discursul de inaugurare a noului bloc operator a fost şi un expozeu al istoriei Clinicii de neurochirurgie din Cluj-Napoca, citez, “Clădirea a fost construită în anul 1901, în cadrul unor proiecte de ridicare a unor clinici. Finalizarea clădirii a avut loc în 1903 (…) În anul 1996 au început lucrările de renovare, o perioadă de şase luni, dar au trecut mult mai mulţi. Am lucrat temporar în spaţiile Clinicii ‘Leon Daniello’. Cu tot acest provizorat, serviciile medicale oferite au fost din cele mai bune. Am redeschis clădirea în 2002, au inaugurat atunci trei săli de operaţie, oferind şi condiţii de spitalizare mai bune, tot mai bune de la un an la altul. Astăzi, 2 noiembrie, finalizăm proiectul în care am inestit eforturi, muncă, bani nu în ultimul rînd. Inaugurmă blocul operator cu cinci săli de operaţii, o staţie nouă de sterilizare, dotări demne de anul 2012, o activitate de excepţie, un procentaj care justifică investiţia făcută în noi, o muncă susţinută ce ţine de pasiune, devotament, seriozitate, profesionalism. În condiţiile în care a crescut adresabilitatea naţională şi internaţională ! Totuşi… Condiţiile în care lucrăm sînt departe de ceea ce ne dorim. Visăm şi vrem să visaţi alături de noi, la o extindere a Clinicii, o clădire nouă, o investiţie de sub 1 milion de euro, pentru asistenţa medicală de urgenţă, care să cuprindă săli pentru primirea urgenţelor, cabinete pentru consultaţii, … Proiectul blocului operator s-a derulat în perioada 2008 – 2012, a costat peste 2 milioane de euro, investiţie din bani de la mai multe foruri naţionale şi locale – Ministerul Sănătăţii, Consiliul Judeţean Cluj, Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, persoane şi instituţii private -, noul bloc operator fiind la standardele cerute de clinicile de profil”.

Spre ce ne îndreptăm ? Citez din dr. Raed Arafat, “Viitorul trebuie să fie un Spital Regional, ca toţi specialiştii să fie împreună. Viziunea noastră, a celor din Ministerul Sănătăţii, rămîne aceeaşi, Spitalul Regional, care să comaseze toate aceste clinici şi specialităţi. Două oraşe din ţară au această problemă, Iaşiul şi Cluj-Napoca. Sper ca din fondurile structurale să se poată investi în materializarea acestor două proiecte. Revin la Clinica de neurochirurgie, pentru a sublinia încă un aspect. Important este cine lucrează în această Clinică. Nu va fi uşor pe mai departe, presiunea va creşte, veţi fi tot mai solicitaţi în viitor”.

Un viitor în care eu am încredere. Am deoarece cunosc foarte bine activitatea colectivului Clinicii de neurochirurgie, expresia supremă regăsindu-se în cunoscuta sintagmă Omul sfinţeşte locul. Cu devotament, pasiune, răbdare, profesionalism ! Cu alte cuvinte, Clinica de neurochirurgie este locul în care cuvintele lui Virgiliu, O muncă perseverentă învinge orice, au acoperire în fapte.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.