In memoriam Ion VĂDAN

Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, anunţă cu durere încetarea din viaţă, la 22 octombrie, a poetului, prozatorului şi editorului Ion Vădan.

Născut la 1 octombrie 1949 în localitatea Gelu, judeţul Satu Mare, a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj (1973). Debut absolut în Drapelul roşu, 1967. Debut editorial în volumul colectiv Popas printre poeţii tineri, 1975. Fondator al revistei „Pleiade” (1990) şi membru-fondator al revistei „Poesis”, a condus, în ultimii ani, Editura Dacia, respectiv Dacia XXI. Pentru opera sa (amintim volumele Borgum centenarium, 1983; Izvor regăsit, 1988; Laudă pămîntului, 1990; O trăsură cu pitici, 1992; Litera T, 1996; Don Juan în provincie, 1996; Iarba magnetică, 1997; Fuga din urbe, 1997; Elegii din cariera de marmură, 1998; Lupta cu îngerul, 1999; Scrisori către Edith Södergran, 2 vol., 2000; Week-end în infern, 2000; Elegii din Nordburg, 2001; O poveste cu pictori, 2005; Noapte cu Fernando Pessoa, 2011 etc.) a fost răsplătit cu Premiul pentru proză al revistei Tribuna, Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Cluj.

Transmitem condoleanţe şi gînduri de îmbărbătare familiei.

Odihnească-se în pace!

Comitetul Filialei Cluj a USR

Un poem de Ion Vădan:

 Oraş dublu

Oraşul Nordburg din cînd în cînd

E un oraş fantomatic

Evaporîndu-se din propria lui realitate

Proiectîndu-se invers într-un spaţiu celest printre nori

Printre păsări ce zboară concentric în somn printre suflete Nedumerite

Şi dintr-o dată libere

Oraşul Nordburg în acele momente hilare

Nu e decît o proiecţie halucinantă de fante un joc al laserelor

Deasupra bătrîneţii mormintelor deasupra timpului netrăit

Un fel de abur urcînd să acopere văzul ochiului singur

Ce plînge

Şi oamenii curg unii prin alţii

Se întrepătrund şi se cuprind într-un fel de tristeţe neverosimilă

Nu-şi mai coordonează mişcările nici dimensiunile

Corpul lor intră în logica unei mecanici reglabile

Mîna stîngă mîngîie coapsele arămii tolănite pe nisipuri de Aur

Mîna dreaptă palpează linia lină a focilor din estuarele bocnă

Şi simţurile lor călătoresc singure şi se bucură şi urlă şi tac

Apoi cad în starea aceea de contemplaţie difuză

Liniştindu-se brusc

Eliberaţi de inhibiţii de frica de propria lor dorinţă

De a nu muri

Jos –

Pe galantarele frescelor în pieţele publice prin birouri

Viaţa îşi împinge clorofila în frunze

Iar vîntul îşi spune povestea cu aceeaşi iscusinţă benevolentă

Purtînd miresmele pe coclauri

Pierzîndu-le putrede pe canale

În nările cîinilor vagabonzi

Iar incintele se încing în damful lenevos al tangoului

Pe terase flirtul arde fitile strategice

Baroul cu ferestre enorme îşi şterge urmele şi se aprinde

De la un chiştoc de ţigară…

„Martor cîndva al unei realităţi preexistente, pe care se străduia s-o ia drept decor semnificativ pentru propriile-i ieşiri afective sau reflexive, Ion Vădan a descoperit, însuşindu-şi-o treptat, Arta de a-şi construi, din cuvinte, realitatea care să-l încapă şi în care calitatea de martor să cedeze locul calităţii de implicat. În fond, asta e chiar proprietatea dintîi a Poeziei” (Laurenţiu Ulici).

„Pe sub ritualitatea dicţiunii, la Ion Vădan se simte încă pulsul frenetic al imaginarului, trăgînd această lirică de tihnă nostalgică în vîrtejuri dramatice şi ameninţînd cu un expresionism de subtext hieratica de suprafaţă” (Al. Cistelecan).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.