G-ral Vasile Şomlea: „Timpul de intervenţie la situaţiile de urgenţă se va reduce cu circa 1-2 minute”

Clujul va fi al doilea judeţ din ţară, care va avea un centru integrat pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, fapt care, potrivit comandantului ISU Clu, g-ral de brigadă Vasile Şomlea, va reduce cu circa 1-2 minute timpul de răspuns, respectiv de intervenţie la accidente, urgenţe medicale, sau alte situaţii de urgenţă.
Vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Ioan Oleleu şi Vakar Istvan, alături de şeful ISU Cluj, general de brigadă Vasile Şomlea, au anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă,  demararea lucrărilor de realizare a Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiilor şi a Dispeceratului Integrat, contractul privind execuţia acestei investiţii fiind semnat de către preşedintele CJ, Horea Uioreanu, la începutul acestei luni.
Avînd valoarea de 677.700 de lei (fără TVA), contractul prevede realizarea obiectivului prin recompartimentarea şi reconversia spaţiului deja existent la etajul 2, corp B, din cadrul clădirii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, amenajarea şi dotarea cu mobilier, dar şi cu aparatură şi echipamente de comunicaţii speciale, de informatică şi birotică specifice – ce fac parte din sistemul naţional de comunicaţii -, dar şi de prelucrare automată şi stocare a datelor. „Dispeceratul Integrat şi Centrul de Conducere şi Coordonare a Intervenţiilor înseamnă gestionarea şi tratarea într-un mod unitar, a tuturor urgenţelor la nivelul judeţului Cluj. Este un proiect început cu mai mulţi ani în urmă, pentru care acum s-a găsit finanţare. Au fost îndeplinite toate procedurile şi a început reamenajarea spaţiilor din cadrul ISU Cluj. Se doreşte reducerea timpului de răspuns şi alocarea cît mai rapidă a resursei care este nevoie să plece în cazul unei situaţii de urgenţă. La ora actuală, sînt nişte nivele intermediare prin care trece informaţia – nivele pe care dorim să le eliminăm”, a precizat comandantul ISU Cluj, generalul Şomlea.  „Ne bucură faptul că judeţul nostru a devenit iată, oficial, cel de-al doilea din ţară, după Mureş, în ceea ce priveşte gestionarea unui astfel de dispecerat integrat. Fiind un concept care se practică pe scară largă în Uniunea Europeană, Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiilor din Cluj reprezintă locaţia în care se vor întruni toţi cei responsabili de intervenţia în cazul unei situaţii de urgenţă, respectiv membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, în cazul unor situaţii limită, respectiv accidente majore, inundaţii, cutremure, etc., decizia de alocare a resurselor necesare intervenţiei echipajelor va fi luată extrem de rapid, timpul de răspuns preconizat scăzînd cu aproximativ 1,5-2 minute.”, a precizat vicepreşedintele CJ, Ioan Oleleu.
Menţionăm că licitaţia pentru amenajarea centrului şi a dispeceratului integrat a fost organizată de CJ, în baza Acordului de Cooperare încheiat în acest sens cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Avram Iancu” al Judeţului Cluj.  Cei 677.700 lei plus TVA, vor fi alocaţi din bugetul judeţului Cluj – în cursul acestui an maximum 275.000 lei fără TVA, proporţional cu lucrările executate şi acceptate la plată, diferenţa urmînd a fi achitată în cursul anului 2013. Durata de realizare a Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiilor şi a Dispeceratului Integrat este de maxim 24 de luni, execuţia efectivă a lucrărilor debutînd în cursul săptămînii trecute, mai exact joi, 10 octombrie.
Realizarea acestor două obiective va contribui semnificativ la reducerea timpului de intervenţie în situaţii de urgenţă – durata de la apelul telefonic şi pînă la plecarea echipajelor de intervenţie scăzînd considerabil -, gestionarea, urmărirea şi alocarea mult mai eficientă a resurselor disponibile, ca urmare a reunirii în aceeaşi locaţie a reprezentanţilor tuturor instituţiilor implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă (ISU, Ambulanţa şi Jandarmeria). De asemenea, se va crea un instrument foarte util care va facilita colectarea şi concentrarea într-un timp util, într-un singur loc, a informaţiilor şi implicit, luarea deciziilor, precum şi realocarea de resurse fără a se produce erori.
Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.