O austeritate inflexibilă – reţeta unei politici de natură autodistructivă

 Troica formată din FMI, Comisia Europeană şi BCE cere acum ca Grecia să-şi concentreze măsurile de austeritate pentru 2013, pe motiv că ţara este sigură că nu-şi va atinge ţinta de deficit nominal pentru 2013. Guvernul grec a prognozat o scădere a PIB-ului de “numai” 3,8%, dar troica crede că scăderea este mult mai probabil să fie de ordinul a 5 procente, potrivit ziarului elen Kathimerini. Aceasta va însemna că Grecia va rata obiectivul global al unui excedent primar (excedent înainte de plata dobînzilor la datorie) anul viitor.

De ce este PIB-ul atît de rapid contrar a ceea ce prognozele oficiale au susţinut? Perspectivele economice globale nu ajută. Dar contracţia economiei de ordinul a 5% este cauzată în primul rînd de urmărirea neîncetată a ţintelor de deficit nominale. Dacă economia ratează ţintele, se aplică şi mai multă austeritate, ceea ce determină o scădere continuă a PIB-ului, urmată de un alt eşec în atingerea ţintei. Cu alte cuvinte, troica cere acţiune politică al cărei efect va fi deteriorarea în continuare a economiei Greciei şi astfel o deteriorare în continuare a raportului datoriei, care, la rîndul sau, necesită o acţiune politică în continuare de aceeaşi natură autodistructivă.

Spania nu a ajuns încă aici, dar merge în această direcţie. Luis María Linde, guvernatorul Băncii Spaniei, a declarat Comisiei de buget a Congresului Deputaţilor că Spania riscă să rateze ţinta de deficit din acest an. El a recomandat ca guvernul să adopte măsuri suplimentare de austeritate pentru a compensa acest eşec. Din moment ce nimeni, probabil nici Linde, nu crede în predicţia optimistă a guvernului spaniol privind o scădere de 0,5% a PIB-ului anul viitor, probabilitatea unui deficit mare în 2013 este de aproape 100%. Ca şi în cazul Greciei, există o dinamică în acţiune în Spania, unde factorii de decizie politică urmăresc o ţintă nominală, exagerînd un program de austeritate după altul, şi apoi ratînd-o cu o marjă largă.

În calitate de membru al troicii în Grecia, FMI este parte a acestei abordări autodistructive. Unii se întreabă uneori dacă este acelaşi FMI care, în ultimul său raport “World Economic Outlook”, a făcut o analiză foarte atentă a unor crize ale datoriilor din trecut. El a ajuns la concluzia că programele de reducere a deficitului pot funcţiona numai în anumite condiţii favorabile şi nu trebuie să fie urmărite orbeşte şi mecanic. “Prima lecţie este că eforturile fiscale de consolidare trebuie să fie completate de măsuri care să sprijine creşterea: trebuie abordate aspectele structurale, iar condiţiile monetare trebuie să vină în sprijin cît mai mult posibil”, se spune în raport.

Prin urmare, ce fel de condiţii structurale şi monetare trebuie instituite? Guvernele spaniole succesive au anunţat multe reforme structurale, majoritatea irelevante pentru criză. Reforma care ar conta cel mai mult – închiderea băncilor de economii neprofitabile şi consolidarea întregului sector – nu are loc din motive politice.

Atunci cînd FMI vorbeşte despre politici monetare de susţinere, s-ar putea trage concluzia la prima vedere că această condiţie este mai mult sau mai puţin îndeplinită. Rata dobînzii pe termen scurt oficială a BCE este scăzută. Sprijină sectorul bancar cu lichidităţi nelimitate. Este posibil să sprijine curînd statul spaniol prin achiziţii ale datoriei suverane. Dar condiţiile monetare sînt departe de a fi flexibile în Spania. Ratele reale ale dobînzii, atît pentru sectorul privat spaniol cît şi pentru cel public, sînt generatoare de depresie.

În aceste condiţii, Spania nu îndeplineşte niciuna dintre cele două condiţii stipulate de FMI drept condiţie prealabilă de succes pentru reducerea datoriilor. În absenţa unei schimbări foarte mari de politică, ar trebui să ne aşteptăm ca Spania să ajungă mai rău ca Grecia.

Factorii de decizie europeni s-au agăţat întotdeauna de speranţa că o redresare ulterioară va soluţiona toate problemele. Ei au subestimat continuu efectul austerităţii asupra creşterii, în special dacă şi alte ţări din regiune urmăresc aceleaşi politici. Aşa cum a remarcat FMI în studiul său, multe episoade de succes de reducere a datoriei au fost însoţite de o creştere economică bună în alte părţi. Grecia şi Spania nu sînt atît de norocoase.

Concluzia mea este că politica actuală nu este compatibilă cu supravieţuirea acestor două ţări în zona euro. Aceasta nu este o predicţie potrivit căreia ele nu ar avea de ales decît să părăsească zona. Este pur şi simplu o declaraţie de opţiuni de politică.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.